Măcinată de scandaluri și înfrângeri, FCSB mai bifează un transfer! Foto în articol

Bozhidar Ciorbadzhiyski a semnat, marți seară, cu FCSB! Internaționalul bulgar în vârstă de 24 de ani va fi jucătorul roș-albaștrilor cel puțin până în iarnă, perioadă în care va fi împrumutat  de la ȚSKA Sofia pentru 50.000 de euro.

Update: Teodor Borisov, jurnalist bulgar la Meridian Match, a vorbit pentru GSP.RO despre calitățile stoperului cu 8 selecții la naționala Bulgariei. Acesta nu crede că Ciorbadjiski va reuși să se impună la FCSB, mai ales că aproape toți jucătorii veniți de la Sud de Dunăre au eșuat în tricoul roș-albastru.

„Ciorbadjiski stă bine din punct de vedere fizic. Poate juca și la închidere, dar e destul de lent și nu face față dacă echipa adversă are jucători rapizi. A făcut multe greșeli la națională și la ȚSKA în momente importante. E un jucător care își asumă prea multe riscuri.

Din nefericire, nivelul actual de la FCSB nu e foarte ridicat. Sunt jucători ca Gikiewicz și Popa, care au eșuat în Bulgaria, la Levski și Ludogoreț. Nu sunt optimist în privința acestui transfer, mai ales când mă gândesc la ce s-a întâmplat cu ceilalți jucători bulgari care au evoluat la Steaua/FCSB. Dacă ar fi să îl compar cu un jucător român, aș zice că e versiunea beta a lui Chiricheș (cel din ultimii doi ani)”, a spus Teodor Borisov pentru GSP.RO.

Știre inițială

Fundașul de 24 de ani a fost însoțit la negocieri de impresarul Traian Gherghișan și, dacă va confirma, va fi cumpărat de echipa lui Gigi Becali pentru alte 450.000 de euro.

Citește și: BĂTAIE CA ÎN ȘAPTE PĂCATE ÎN VESTIARUL FCSB! CINE AU FOST JUCĂTORII PROTAGONIȘTI

”Patronul a decis să îl aducem. E un jucător bun. Are punctele sale vulnerabile. Este adus împrumut cu opțiune. O putem activa dacă va confirma”, a spus Răducan, la Digi Sport Special. Narcis Răducan a confirmat că jucătorul va fi trecut pe lista UEFA pentru „dubla” cu Guimaraes din play-off-ul Europa League. Bozhidar a fost prezentat oficial în această seară. 

„Sunt foarte fericit să mă aflu aici și sper să fiu de ajutor pentru echipă. Voi da tot ce am mai bun la antrenamente și în meciuri”, a fost prima reacție a lui Bozhidar Ciorbadjiski după ce a semnat cu FCSB.

Ciorbadjiski va fi cel de-al șaselea bulgar care evoluează pentru FCSB. Singurul care a avut evoluții bune a fost Valentin Iliev. Fundașul adus în 2011 de la FC Universitatea Craiova a făcut parte din echipa care a câștigat Cupa României în 2011, după o finală cu Dinamo, scor 2-1 după prelungiri. Ceilalți patru jucători au dezamăgit crunt și nu au petrecut mai mult de câteva luni în Ghencea.

CE BULGARI AU MAI JUCAT LA FCSB

Valentin Iliev (2011/2012) – fundaș

Krum Bibishkov (2009/2010) – atacant

Zhivko Zhelev (2010) – fundaș

Yordan Todorov (2010) – fundaș

Stanislav Angelov (2010/2011) – mijlocaș

Hristo Zlatinski (2018) – mijlocaș.

Sursa foto: sport