MAE explica prezenta oficialului rus SERGHEI NARISKIN, interzis in UE, pe teritoriul Romaniei

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) subliniaza faptul ca ROMANIA acorda o importanta deosebita implementarii corecte a regimurilor de SANCTIUNI, in deplina conformitate cu prevederile instrumentelor internationale.

Decizia Senatului Romaniei de a adresa invitatia de participare PRESEDINTELUI DUMEI DE STAT a Federatiei Ruse, SERGHEI NARISKIN, la cea de-a 46-a sesiune a Adunarii Generale a Adunarii Parlamentare a Cooperarii Economice a Marii Negre (APCEMN) a avut in vedere faptul ca Romania are o OBLIGATIE DE DREPT INTERNATIONAL de a permite intrarea pe teritoriul sau a celor care, in temeiul unui acord multilateral, se bucura de privilegii si imunitati.

Astfel, instrumentul UE prin care au fost introduse restrictiile privind admisia – impuse unor oficiali rusi (mentionati in anexa la Decizia 2014/145/PESC privind masuri restrictive in raport cu actiunile care submineaza sau ameninta integritatea teritoriala, suveranitatea si independenta Ucrainei) – stabileste in mod clar si neechivoc faptul ca restrictiile nu se aplica in situatia in care un stat membru are o obligatie de drept international decurgand dintr-un acord multilateral care confera privilegii si imunitati.

CITESTE SI: Seful Dumei de Stat, SERGHEI NARISKIN, interzis in UE, contestat la Bucuresti de politicienii ucranieni

Or, in acest caz, Romania este parte din 2006 la Protocolul aditional privind privilegiile si imunitatile Adunarii Parlamentare a Cooperarii Economice a Marii Negre (APCEMN) semnat la Baku la 31 octombrie 2003, ratificat prin Legea nr. 42 din 8 martie 2006, publicata in Monitorul Oficial nr. 238 din 16 martie 2006, document international cu valoare juridica obligatorie care obliga statele parti sa acorde privilegiile si imunitatile reprezentantilor celorlalte parti la Protocol.

Conform articolului 5 lit. d) din acest Protocol, intre privilegiile avute in vedere este inclusa scutirea de formalitati la intrarea in tara – ceea ce inseamna dreptul de a intra pe teritoriul statului organizator. Astfel, Romania are obligatia de a scuti reprezentantii Rusiei care participa la lucrarile APCEMN de la restrictiile privind intrarea pe teritoriul sau, aceasta obligatie izvorand din cuprinsul unui acord multilateral care confera privilegii si imunitati.

Romania a informat partenerii din UE cu privire la acest caz.

Reamintim ca Nariskin se afla vineri la Bucuresti, la invitatia lui Calin Popescu Tariceanu, pentru a participa la ceremonie de preluare a presedintiei APCEMN de la Parlamentul Romaniei la Legislativul rus.

Sursa foto: publika