MAE RESPINGE informatiile privind livrarile de ARMAMENT catre rebelii din Irak

Ministerul Afacerilor Externe (MAKE) RESPINGE cu fermitate informatiile de presa in care se face referire la ipotetice livrari de “tancuri” si “arme de foc” produse in Romania catre fortele extremiste ale gruparii Statul Islamic, potrivit unui raspuns transmis Agerpres.

Astfel, MAE arata ca, prin Departamentul pentru Controlul Exporturilor, ca autoritate nationala de control al exporturilor de produse militare, nu a primit spre examinare si, implicit, nu a eliberat nicio licenta de export de tancuri, catre nicio destinatie, in perioada 2012-2014.

Citeste si: Romania, acuzata ca a FURNIZAT ARME rebelilor din IRAK

“Subliniem ca toate produsele militare exportate de tara noastra sunt cuprinse in rapoartele anuale si trimestriale prezentate pe pagina electronica a ANCEX si care, de asemenea, sunt transmise la UE, ONU sau OSCE. In esenta, aceste rapoarte prezinta valoric si cantitativ exporturile romanesti de componente, produse si echipamente militare, inclusiv de arme de foc si tancuri sau alte vehicule blindate”, arata MAE.

Institutia aminteste ca Romania respecta “cu strictete” cele mai inalte standarde de control al exporturilor si importurilor de produse militare si ca autoritatea nationala de control in domeniu aproba licentele de transfer de produse militare numai pe baza unor asigurari primite din partea utilizatorilor finali si confirmate de autoritatile competente din tarile de destinatie.

Citeste si: FRANTA ar putea livra ARME Irakului

Servicii de securitate occidentale au furnizat arme EXTREMISTILOR Statului Islamic din Irak, achizitionate inclusiv din Romania, a declarat, marti, o sursa militara agentiei RIA Novosti, citata de site-ul in engleza al agentiei de presa ruse.

Potrivit sursei, transportoare blindate, tunuri, lansatoare de rachete si munitii au fost achizitionate din Bulgaria, sisteme de artilerie din Croatia, tancuri si arme de foc din Romania, iar vehicule de infanterie din Ucraina.

Sursa foto: activenews.ro