Magazinul Bucuresti al lui Vanghelie, cumparat de un investitor olandez

Cladirea in care era amplasat magazinul universal Bucu­resti, unul dintre cele mai importante centre comerciale inainte de ’89, a fost cumparata de un investitor olandez cu peste 4 mil. euro de la mostenitorii familiei Bunescu.

Familia Bunescu este cea care a fondat magazinul in urma cu aproape un secol. Noul proprietar al Magazinului Bucuresti, potrivit datelor din piata, este unul dintre cei mai importanti detinatori de spatii din centrul istoric. Acesta a scos din ”buzunar” suma de 4 milioane de euro.

In anul 2003, cladirea a fost cumparata de primarul sectorului 5 Marian Vanghelie de la AVAS (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) pe ascuns pe numele varului sau Mircea Sorin Niculae, seful pietelor din sectorul 5 al Capitalei.

Atunci, el nu si-a inscris noua proprietate pe declaratia de avere. Dupa un scandal de presa, Vanghelie a recunoscut ca este proprietarul magazinului, alaturi de rudele sale.

Istoria magazinului incepe asa: In anul 1939, negustorul de stofa si postav Bucur Bunescu a construit un imobil de sase etaje pe strada Baratiei (acum strada I.C. Bratianu) – actualul magazin „Bucuresti”.

Era considerat cel mai mare si mai modern magazin din Capitala, dupa cum declara Oltica Doina Croitoru, nepoata bogatului negustor interbelic. El mai detinea un imobil impozant pe Calea Mosilor, o superba vila pe strada Kiseleff, cu doua hectare de teren, si o casa de vacanta la Sinaia.

De asemenea, avea un conac si cateva hectare de vie in Valea Calugareasca, potrivit romanialibera.ro. In 1948 toate bunurile familiei Bunescu au fost nationalizate.

Mostenitorii, nepotii directi Oltica, Roxana si Valentin, au reusit recuperarea bunurilor prin hotarari judecătoresti definitive.

sursa foto: adevarul.ro