Mai ceva ca Becali! Un club de fotbal din Spania și-a schimbat denumirea din cauza convingerilor patronului

Clubul de fotbal Jostles Balompie din Spania și-a schimbat oficial numele în „Flat Earth FC”, asta doar pentru că proprietarul ei se numără printre cei care cred că Pământul este plat.

Javi Poves (foto), proprietarul clubului din Liga a 4-a spaniolă, și-a motivat decizia. „Suntem un club profesionist de fotbal din a patra ligă spaniolă și ne-am născut ca să unim vocea milioanelor de adepți care cred că Pământul este plat și caută răspunsuri”, a declarat el, conform mirrror.co.uk, citat de gsp.ro.

Citește și: LOVITURĂ DE TEATRU! IANIS HAGI ARE MARI ȘANSE DE A AJUNGE LA ECHIPA PE CARE TATĂL SĂU O UMILEA ACUM 31 DE ANI

Spaniolul a mai afirmat că a recurs la această metodă pentru a mediatiza teoria pământului plat. „Fotbalul este cel mai popular sport și are cel mai mare impact oriunde în lume. Schimbând numele echipei este cea mai bună metodă de a ne asigura o prezență constantă în media. Va fi primul club profesionist dedicat unei cauze și unei idei, fără să aibă o locație specifică”, a spus Javi.

Dacă adepții teoriei au salutat apariția acestui club și îl consideră „un ajutor pentru omenire”, în schimb microbiștii au dat drumul la ironii. Două dintre reacțiile suporterilor: „Oare echipa va juca cu mingi sferice sau cu discuri rotunde în următorul sezon?” și „Mult noroc la repunerea mingii în joc după ce va ajunge peste margine”.

Teoria Pământului Plat este una dintre cele mai populare teorii conspiraționiste și are numeroși adepți pe rețelele de socializare.

Sursa foto: discovery