Maidanezul care a muscat un copil in parcul IOR a fost adoptat de Asociatia Cutu-Cutu

Cainele care a muscat un copil marti in parcul IOR a fost adoptat de Asociatia Cutu-Cutu, potrivit Autoritatii pentru Supravegherea si Protectia Animalelor (ASPA), citate de Agerpres.

“ASPA a avut in parcul IOR in intervalul 1-2 aprilie cinci actiuni in urma carora au fost prinsi 15 caini, inclusiv cel care a muscat copilul, conform martorilor. In urma verificarilor efectuate de ASPA s-a constatat ca respectivul caine a fost adoptat de Asociatia Cutu-Cutu”, releva informarea ASPA. 

In prezent acest ONG este inclus pe lista asociatiilor care nu mai au voie sa adopte caini din adaposturile ASPA.

“Actiunile Autoritatii pentru Supravegherea si Protectia Animalelor au fost ingreunate de faptul ca langa parcul IOR se afla un santier pe o proprietate privata bd. Liviu Rebreanu nr.4) care, nefiind ingradit corespunzator, a permis patrunderea cainilor maidanezi. Desi au incercat in repetate randuri (21,22, 28 martie si 2 aprilie) sa captureze acesti caini accesul ASPA in santierul respectiv nu a fost permis. Astazi echipele ASPA au putut actiona in incinta santierului cu sprijinul Politiei, fiind capturati toti cainii”, mai releva sursa citata. 

Citeste si: UN COPIL A FOST MUSCAT DE UN CAINE MAIDANEZ IN PARCUL IOR DIN CAPITALA

ASPA a anuntat, marti, ca a prins marti trei caini din Parcul IOR, dintre care doi inainte de producerea incidentului.

Un copil in varsta de aproximativ sapte ani a fost muscat marti de un caine in Parcul IOR. Copilul se afla intr-o stare echilibrata, el fiind dus la Institutul “Matei Bals”, a declarat managerul Serviciului de Ambulanta Bucuresti-Ilfov, Alis Grasu.

Potrivit acesteia, copilul prezenta doua plagi superficiale pe ambele parti fesiere produse prin muscatura cainelui.

Sursa foto: cugetliber.ro