Majoritatea romanilor, pesimisti in legatura cu revenirea pietei muncii

Majoritatea romanilor sunt pesimisti in ceea ce priveste revenirea pietei muncii in perioada urmatoare, potrivit unui sondaj care a fost prezentat marti de site-ul de recrutare Netjobs.ro.

Astfel, 60,5 la suta dintre participantii la sondaj au spus ca nu cred in revenirea pietei de munca in perioada urmatoare, in timp ce 39,5 la suta au afirmat ca sunt increzatori in ceea ce priveste revenirea pietei muncii. Fata de un sondaj similar realizat de acelasi site la inceputul crizei in Romania, in septembrie 2009, numarul optimistilor este acum cu sase puncte procentuale mai mic. In 2009, 45,5 la suta dintre romani erau increzatori in sansele de redresare a pietei fortei de munca.

Cei mai pesimisti sunt cei care au varste intre 51 si 65 ani. Astfel, 39 la suta dintre acestia s-au declarat optimisti in legatura cu revenirea pietei muncii. Tinerii cu vartse intre 18 si 25 ani au fost cei mai optimisti, 55 la suta dintre ei spunand ca se asteapta la o revenire a pietei muncii in perioada urmatoare. Persoanele cu varste intre 26 si 35 ani s-a aratat optimisti in proportie de 44,7 la suta, iar cele intre 36 si 50 de ani, in proportie de 36 la suta.

Citeste si: Studiu: Romania are un procent de angajati “platiti la plic” dublu fata de media europeana

Intrebati cand cred ca va avea loc revenirea pietei muncii, cei mai multi dintre respondenti (24,8 la suta) au apreciat ca aceasta s-ar putea produce in 6-12 luni. Pentru urmatoarele trei luni s-au pronuntat 22,3 la suta dintre respondenti, iar 21,5 la suta dintre acestia au spus ca revenirea ar putea avea loc in 3-6 luni.  11,6 la suta dintre respondenti cred ca piata muncii va reveni in mai mult de un an, 5,8 la suta in aproximativ doi ani, iar restul de 14,1 la suta cred ca va dura mai mult de doi ani pentru imbunatatirea situatiei.

Pe domenii de activitate, candidatii din agricultura si cei din domeniul administrativ sunt mai optimisti (60 la suta dintre ei cred ca piata muncii isi va reveni in curand). Ceva mai pesimisti sunt lucratorii din constructii (doar 48 la suta asteapta o revenire in urmatoarea perioada), vanzari (40 la suta), transport (35,5 la suta) si IT (33 la suta).

Motivele principale invocate de catre respondenti pentru a justifica neincrederea in ameliorarea pietei muncii sunt clasa politica, taxarea muncii, lipsa de investitii, lipsa infrastructurii si lipsa industriei.

Sondajul a fost realizat in perioada 20 februarie – 17 martie, pe un esantion de 1.280 de persoane.