Manescu: Furturile de componente de cale ferata s-au redus cu 50% fata de anul 2012

Ramona Manescu, ministrul Transporturilor, prezenta in studioul emisiunii „Dupa 20 de ani” difuzata de postul Pro Tv a vorbit cu moderatorii si despre planurile pe care le are in legatura cu viteza de deplasare a trenurilor de calatori, dar si a celor de marfa. In plus, ministrul a dezvaluit si proiectul legat de modernizarea Garii de Nord din Capitala.

„Viteza de deplasare maxima pe care o dorim este de 120 de km/h pentru trenurile de marfa si de 160 de km/h pentru trenurile de calatori. Pana in prezent acest lucru nu a fost posibil, mai ales din cauza furturilor. Obiectivele pe care ni le-am propus ar fi mai mult decat fezabile daca nu ar exista astfel de impedimente”, a declarat Manescu.

Intrebat cum are de gand sa rezolve aceasta situatie, ministrul Transporturilor a spus ca, fata de anul 2012, furturile s-au redus cu 50%.

„Gratie actiunii comune a Ministerului Transporturilor si a Ministerului Justitiei, furturile de componente de cale ferata s-au redus fata de anul 2012 cu cincizeci de procente pe tronsoanele Bucuresti – Constanta si Bucuresti – Ploiesti. In plus, imi doresc cafirmele de colectare a fierului vechi sa fie sanctionate mult mai aspru daca achizitioneaza de la terte persoane componente de cai ferate fara documente legale. Un prim pas in realizarea acestui lucru s-a infaptuit in momentul in care s-au inasprit pedepsele si cuantumul amenzilor a crescut”, a mai spus Manescu.

Referitor la proiectul modernizarii Garii de nord din Capitala, Ramona Manescu a dezvaluit faptul ca se discuta intens pentru reluarea proiectului comun dintre Ministerul Transporturilor din Romania si cel din Belgia.

„Exista un proiect mai vechi, un parteneriat public intre ministerele de resort din Romania si belgia, pentru realizarea unui punct modal care va cuprinde o autogara, linii de transport public, taximetre si o parcare subterana. Partea belgiana a fost un pic nemultumita de faptul ca partea romana a tras de timp, insa lucrurile au reintrat in normal. O varianta ar fi constituirea unei societati romano-belgiene, iar ca model ar putea fi luata Gara din Bruxelles”, a continuat Ramona Manescu.

Sursa foto: gov.ro