Maramureș. Profesoară filmată când își pălmuiește elevii! Video

Pe Facebook a fost distribuit un filmuleț în care se poate observa cum o profesoară dintr-o școală din Maramureș își altoiește elevii în timpul unei ore de curs. Monica Anisie a reacționat la vederea imaginilor cu elevii pălmuiți de cadrul didactic.

Ministrul Educației s-a autosesizat și a solicitat deschiderea unei anchete disciplinare. ”Astăzi (ieri-n.red) am aflat de pe pagina de Facebook a lui Andy Popescu, dintr-o înregistrare video, că mai mulți elevi de la o școală din localitatea Borșa, județul Maramureș, au fost loviți de o profesoară.

Am contactat personal atât inspectorul școlar general, cât și inspectorul școlar general adjunct ai inspectoratului școlar, solicitându-le ca luni dimineață să înceapă o anchetă la respectiva unitate de învățământ, iar la finalul acesteia, să întreprindă toate măsurile necesare impuse de lege. Mă întristează să aflu despre astfel de incidente! Cu toții trebuie să reacționăm ferm și imediat, cu toleranță zero la violența în școli”, a scris pe Facebook ministrul Educației.

Sursa foto: captura video