Marcel Pavaleanu, fost angajat SGG, retinut pentru spalare de bani

Marcel Pavaleanu, fost consilier la Secretariatul General al Guvernului pana in luna mai, a fost retinut de procurorii de la Directia Nationala Anticoruptie (DNA) sub acuzatia de frauda si spalare de bani si urmeaza sa fie prezentat, vineri, magistratilor cu propunere de arestare preventiva, informeaza Mediafax.

Prejudiciul cauzat de Marcel Pavaleanu si alte cinci persoane, prin intermediul a 60 de firme, este in cuatum de 149.800.000 de lei, informeaza procurorii DNA.

“Din probele administrate in cauza, pana in acest moment al urmariri penale, exista indicii ca inculpatii, in perioada 2012 – 2013, prin intermediul unui lant comercial fictiv, in care erau incluse aproximativ 60 de societati comerciale de pe raza judetului Prahova si municipiului Bucuresti, din care o parte aveau comportament tip ‘fantoma’, au simulat operatiuni comerciale de achizitie/livrare marfuri si servicii, ce au avut ca rezultat diminuarea bazelor impozabile fiscale, pentru ca ulterior sumele de bani rezultate din savarsirea infractiunii de evaziune fiscala sa fie retrase in numerar din conturile bancare ale societatilor comerciale, prin simularea unor operatiuni contabile nereale de creditare a propriilor firme”, se arata in comunicatul Parchetului.

Sursa foto: adevarul.ro