Marcus Rashford nu mai vrea la Manchester United! ”Diavolii” i-au stabilit prețul

Marcus Rashford refuză să-și prelungească înțelegerea cu Manchester United, scandentă în vara lui 2024, iar oficialii de pe ”Old Trafford” i-au fixat deja prețul jucătorului în vârstă de 25 de ani.

Marcus Rashford este într-o formă de zile mari, superstarul celor de la United reușind să marcheze în acest început de an nu mai puțin de 16 goluri în ultimele 17 partide pe care le-a jucat.

Internaționalul englez este urmărit cu atenție de Real Madrid și Paris Saint Germain și, în condițiile în care Rashford nu vrea să semneze un nou contract cu ”diavolii” aceștia își doresc măcar să-l valorifice în această vară așa că i-au fixat prețul: 130 de milioane de euro, scrie presa din Albion.

Marcus Rashford a marcat o dublă și în meciul din week-end cu Leicester din etapa a 24-a din Premier League și a ajuns la 24 de goluri marcate în acest sezon, în toate competițiile, în 36 de meciuri oficiale.

Sursa foto: uefa