Marea Britanie. Boris Johnson va cere amânarea Brexitului dacă nu se ajunge la un acord până în 19 octombrie

Premierul britanic Boris Johnson va trimite o scrisoare Uniunii Europene în care va cere amânarea Brexitului dacă nu se ajunge la un acord de divorț până în 19 octombrie, potrivit unor documente guvernamentale transmise unui tribunal scoțian, scrie BBC, preluat de Reuters.

Luna trecută, parlamentari de opoziție și conservatori rebeli au adoptat o lege care îi cere lui Boris Johnson să amâne Brexitul în lipsa unui acord. Premierul, care a promis că va respecta legile, a susținut însă că Regatul va ieși din blocul comunitar în 31 octombrie. În documentele transmise unui tribunal scoțian unde tabăra anti-Brexit încearcă să obțină o ordonanță care să-l oblige pe premier să se conformeze legii, Guvernul arată că Johnson a acceptat că este obligat să trimită o scrisoare UE pentru a cere o amânare.
 
Downing Street a refuzat să comenteze asupra procesului în curs dar a subliniat că Regatul Unit va părăsi UE în 31 octombrie. Boris Johnson a declarat că “ne vom supune legii și vom ieși în 31 octombrie”, fără a specifica cum vrea să împace aceste două scopuri aparent contradictorii, notează BBC.

Sursa foto: BBC