Marea Britanie. Parlamentul britanic a respins din nou acordul pentru Brexit! Reacții

Parlamentul britanic este așteptat, marți, să voteze acordul Brexit, după ce premierul Theresa May și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au ajuns la o nouă înțelegere în ceea ce privește chestiunea frontierei irlandeze.

Update 3: Mai mulți lideri europeni și-au arătat dezamăgirea față de decizia Parlamentului de a respinge planul Brexit al Theresei May, chiar și după asigurări suplimentare din partea UE, potrivit CNN.

Prim-ministru spaniol, Pedro Sanchez, a declarat că “regretă” modul în care s-au desfășurat lucrurile în această seară “în ciuda eforturilor UE de a obține cel mai bun acord”. El a adăugat: “Avem nevoie de guverne proeuropene. Să protejăm Europa, astfel încât Europa să ne poată proteja”.

Prim-ministrul olandez, Mark Rutte, a scris un mesaj pe Twitter în care spune că singura variantă ar fi ca Londra să găsească o alternativă, la fel și celelalte națiuni ale UE, anunțând totodată că Țările de Jos intensifică pregătirile pentru un Brexit fără acord.

Premierul danez, Lars Rasmussen, a reacționat și el pe Twitter unde a scris: “Foarte trist”.

Update 2: Primarul Londrei, Sadiq Khan, membru al Partidului Laburist (de opoziţie), a cerut Guvernului Theresa May să organizeze un nou referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană, potrivit Mediafax.

“Salut votul de respingere a Acordului Brexit propus de Guvern, un acord prost. Premierul trebuie să plaseze pe primul loc oraşul nostru şi ţara noastră şi să anuleze clauza Articolului 50” al Tratatului comunitar, care prevede posibilitatea ieşirii din Uniunea Europeană, a declarat Sadiq Khan, citat de Sky News.

“A venit vremea ca cetăţenii britanici să aibă ultimul cuvânt despre Brexit”, a precizat primarul Londrei.

Update: Deputații britanici au respins, marți seară, pentru a doua oară acordul privind Brexitul, în ciuda ultimelor modificări obținute cu o zi în urmă de Theresa May, aruncând Marea Britanie în necunoscut în ceea ce privește viitorul său, cu 17 zile înaintea datei prevăzute pentru ieșirea din Uniunea Europeană, scrie AFP.

Tratatul de retragere din UE, conceput pentru o ieșire ordonată a Marii Britanii din Uniune, a fost respins cu 391 de voturi față de 242. Camera Comunelor respinsese un precedent acord în 15 ianuarie. “Acordul lor, cel al primului ministru, este evident mort”, a declarat liderul opoziției laburiste, Jeremy Corbyn.

Acest vot este un nou eșec răsunător pentru premierul conservator, care a negociat aprig acest text de aproape 600 de pagini luni întregi și pune sub semnul întrebării supraviețuirea sa în fruntea executivului. Ce urmează? Deputații vor vota miercuri asupra posibilității ieșirii din UE fără acord, un scenariu temut în special de mediul economic.

Dacă și această opțiune este exclusă, Parlamentul va vota din nou joi, de această dată asupra unei propuneri de amânare “limitată” a Brexitului. Cei 27 trebuie însă să aprobe unanim această opțiune iar liderii europeni au avertizat deja că orice astfel de solicitare trebuie argumentată foarte bine.

Posibilitatea unor noi negocieri cu Bruxellesul pare foarte îndepărtată. “Nu va exista o a treia șansă”, avertizase luni președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Tusk: Este nevoie de o justificare credibilă pentru amânarea acordului Brexit (The Guardian)! “Dacă va exista o cerere motivată din partea Marii Britanii pentru o prelungire, UE27 o va lua în considerare și va decide în unanimitate”, a declarat un purtător de cuvânt al lui Tusk. “UE27 va aștepta o justificare credibilă pentru o eventuală prelungire. Este necesar să se asigure buna funcționare a instituțiilor UE.” Un purtător de cuvânt al președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a reluat, într-o declarație, poziția lui Tusk.

Știre inițială

Rămâne de văzut dacă parlamentarii vor accepta acest acord, în condițiile în care liderul opoziției Jeremy Corbyn a criticat înțelegerea precizând că modificările convenite nu sunt nici pe departe ceea ce a promis premierul Marii Britanii.

Theresa May este așteptată să conducă în această dimineață o nouă ședință de guvern, înaintea votului care va avea loc în cursul serii de marți. După întrevederea cu Juncker, May a spus că ea crede cu tărie că acordul convenit corespunde întru totul îngrijorărilor exprimate de parlamentari, potrivit BBC.

Acordul pe tema Brexit prevede un mecanism special, numit “backstop”, pentru Irlanda de Nord, în scopul evitării introducerii controalelor la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Prevederea este contestată de numeroşi parlamentari britanici.

Înțelegerea prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale.

Theresa May a făcut apel la parlamentari să dea dovadă de unitate și să sprijine acordul, afirmând că există garanții juridice retragerea din UE. Termenul oficial pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană este 29 martie.

Sursa foto: BBC