MAREA BRITANIE: PROTESTE masive la LONDRA impotriva POLITICII ECONOMICE a GUVERNULUI MAY

Mii de persoane s-au adunat, sambata dupa-amiaza, in zona centrala a Londrei pentru a protesta fata de politicile economice ale Guvernului May. Demonstratia a fost organizata de catre un grup intitulat Adunarea Populara impotriva Austeritatii, scrie BBC. Multimile s-au adunat in fata sediului BBC din piata Portland, unde a tinut un discurs si laburista Diane Abbott, informeaza News.ro.

Protestatarii s-au adunat sub sloganul “nicio zi mai mult” si au marsaluit spre cladirea Legislativului din Londra. De asemenea, in fata protestatarilor a vorbit si liderul laburistilor, Jeremy Corbyn, care a tinut un discurs alaturi de laburistul John McDonnell si de liderii sindicalisti Len McCluskey si Frances O’Grady.

O protestatara a sustinut ca furia a determinat-o sa se alature demonstratiei, pentru ca “ceea ce se intampla nu este destul de bine sub guvernarea conservatoare”.

“Au existat taieri pentru fiecare serviciu la care te poti gandi. Este pur si simplu neglijenta. Cum poti sa tai asemenea servicii vitale?”. Organizatorii au scris ca au invitat pe toata lumea, de la formatiuni politice si grupuri comunitare, la oameni de rand din intreaga tara, “pentru a ne uni intr-o demonstratie masiva de putere si solidaritate”.

“Demonstram impotriva unui guvern angajat in austeritate, taieri si privatizari. Demonstram pentru un serviciu sanitar decent, pentru un sistem educational, case, locuri de munca si conditii de viata pentru toata lumea”, se arata in mesajul postat de organizatori pe Facebook.

Sursa foto: the independent