Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe se va reuni in anul 2016, pentru prima data dupa 1.100 de ani

Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe se va reuni in anul 2016, pentru prima data dupa 1.100 de ani. Intalnirea va avea loc in Istanbul, la Biserica Sfanta Irina, unde a avut loc cel de-al doilea Sinod Ecumenic, din anul 381.

“Sfantul si Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe se va reuni in anul 2016, in preajma Sarbatorii Rusaliilor si se va tine la Constantinopol, in celebra si Sfanta Biserica a Sfintei Irina, unde a avut loc cel de-al doilea Sinod Ecumenic. Decizia a fost luata la intalnirea intaistatatorilor Bisericii Ortodoxe, organizata la Biserica Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, din cartierul Fanar (din Istanbul, n.r.), in perioada 5-9 martie”, a spus IPS Mitropolit Nifon, arhiepiscopul Targovistei si exarh patriarhal, care a participat la intalnirea intaistatatorilor Bisericii Ortodoxe, citat de Mediafax.

Citeste si: MANA DREAPTA A SFINTEI PARASCHEVA A FOST REDESCOPERITA LA ROMAN

Mitropolitul Nifon a precizat ca intrunirea s-a incheiat odata cu semnarea unui acord de catre toti intaistatatorii bisericilor ortodoxe.

Astfel, in perioada urmatoare va incepe procesul de pregatire a Sinodului Panortodox, care are o importanta majora pentru viata bisericii in lumea contemporana.

Pregatirea Sinodului Panortodox a inceput de la sedinta panortodoxa de la Rodos, din anul 1961, fiind continuata in 1963 si 1964, cand s-au stabilit temele care urmau sa fie discutate.

Cele 14 Biserici Autocefale care formeaza impreuna Biserica Ortodoxa se confrunta de mai bine de un secol cu o serie de probleme, fie in relatiile intre ele, fie in relatiile lor cu restul lumii crestine, cu alte religii.

Sursa foto: basilica.ro