MARIAN CORCODEL, sef din JANDARMERIA ROMANA, ARESTAT PREVENTIV de DIICOT

Procurorii DIICOT l-au retinut, vineri, pe Marian Corcodel, colonel in Jandarmeria Romana. Retinerea pentru 24 de ore a sefului din Jandarmerie vine dupa perchezitiile de joi, intr-un dosar de camatarie si santaj, informeaza postul de televiziune Antena 3.

UPDATE 2Curtea de Apel Bucuresti a decis, vineri, arestarea preventiva pentru 30 de zile a comandantului Bazei de Administrare si Deservire din cadrul Jandarmeriei Romane, Marian Corcodel, acuzat de camatarie, informeaza Agerpres. Decizia nu este definitiva insa este executorie iar Marian Corcodel va fi dus in arestul Politiei Capitalei.

UPDATE 1: Aceleasi surse sustin ca in biroul comandantului s-au gasit la perchezitii aproximativ 250.000 de lei.

STIRE INITIALA

In varsta de 45 de ani, Corcodel este comandant al Bazei de Administrare si Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane. Astfel, Corcodel va fi prezentat judectorilor de la Curtea de Apel Bucuresti cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

De asemenea, surse citate de News.ro informeaza ca un alt angajat al Jandarmeriei va fi cercetat sub control judiciar, tot pentru camatarie si santaj.

Amintim ca, joi dimineata, procurorii DIICOT anuntau ca efectueaza perchezitii la o unitate logistica a Jandarmeriei Romane. Au fost vizate 12 imobile din Bucuresti si din Ilfov. Potrivit unui comunicat oficial, in cadrul unei actiuni a fost vizata “destructurarea unui grup infractional organizat specializat in savarsirea infractiunilor de camata, delapidare si alte infractiuni aflate in competenta acestei unitati de parchet”.

DIICOT mai anunta ca, din anul 2011, angajati din Baza de Administrare si Deservire a Jandarmeriei Romane au acordat imprumuturi si apoi au cerut “dobanzi considerabile”.

Sursa foto: realitatea