Marian Godină l-a ironizat la maximum pe Patriarhul Daniel

Marian Godină l-a ironizat pe Patriarhul Daniel după ce acesta din urmă a declarat că regimul Ceaușescu a căzut după ce autoritățile au interzis pelerinajul de Sf. Dimitrie cel Nou. În replică, polițistul se întreabă, ironic, dacă Sfântul Dimitrie nu a văzut timp de trei decenii cât de greu le este românilor și dacă nu cumva a decis să facă o minune pentru căderea comunismului.

Marian Godină mai spune, în aceeași notă, că nu sărăcia, lipsa alimentelor, raționalizarea produselor de bază, statul în frig și suprimarea libertăților l-au mișcat pe Sfânt, ci interzicerea pelerinajului la moaște.

”Am aflat azi (n.r. marți) de la patriarhul Daniel o scurtă istorie a moaștelor Sfântului Dimitrie. În ’89, comuniștii au interzis pelerinajul la moaște, pentru că ar fi avut o întâlnire într-o clădire apropiată și nu au vrut să fie deranjați.

Din cauza asta, Patriarhul Teoctist a fost nevoit să mute moaștele. ”Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut.” Ne zice Patriarhul Daniel. Eu înțeleg cam așa: pe Sfântul Dimitrie nu l-a deranjat prea tare că românii se chinuiau în comunism de vreo treizeci de ani. Sărăcia, lipsa alimentelor, raționalizarea produselor de bază, statul în frig, suprimarea libertăților etc nu l-au mișcat pe Sfânt.

Dar când comuniștii au mers atât de departe încât să interzică chiar și pelerinajul la moaște și l-au mai și mutat din locul lui, s-a supărat atât de tare încât a făcut să cadă comunismul. Bine, nu chiar pe loc, i-a luat câtvea luni, probabil a fost o minune mai complexă care a necesitat timp. Sau dormeau moaștele de treizeci de ani și s-au trezit când au fost mutate, de la asfaltul prost din București, văzând abia atunci cât de greu o duc românii?”, a scris Marian Godină pe blogul personal.

”În toamna anului 1989, cu prilejul hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, în 27 octombrie autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte.

Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut. Dumnezeu nu se lasă batjocorit! El este îndelung răbdător, dar este şi drept”, declara, în urmă cu câteva zile, Patriarhul Daniel.

Sursa foto: facebook