MARIAN PETRACHE, ACUZAT la DNA de SANTAJ! Presedintele CJ ILFOV DEMISIONEAZA din toate functiile detinute in PNL

MaARIAN PETRACHE, presedintele Consiliului Judetean Ilfov si unul dintre liderii liberali, a fost vineri la DNA, liberalul afirmand la iesire ca este acuzat ca l-a santajat pe fostul primar de Jilava, Adrian Mladin.

UPDATE 2: Presedintele interimar al PNL Raluca Turcan afirma ca demisia lui MARIAN PETRACHE din toate functiile politice detinute in partid, ca urmare a faptului ca este cercetat penal de DNA, este “un gest corect si demn” si ca liberalii au incredere in justitie. 

“Avem incredere in justitie, avem incredere ca adevarul va iesi la suprafata. Este un gest corect si demn facut de domnul secretar general Marian Petrache. Am respectat si respectam in continuare independenta justitiei si principiile statului de drept, ca fiind singura formula democratica in care poate fi garantata prezumtia de nevinovatie. Clarificarea suspiciunilor care planeaza asupra unei persoane, cu respectarea principiului egalitatii in fata legii, revine organelor judiciare si instantelor”, a scris Turcan vineri pe Facebook. 

“Spre deosebire de PSD, noi am respectat intotdeauna solicitarile organelor judiciare. Avem aceasta conduita pentru ca dorim sa facem o departajare cat se poate de clara intre justitie si actiunea politica, cu scopul de a respecta criteriile de integritate asumate” mai spune ea. 

UPDATE 1: MARIAN PETRACHE a anuntat la iesirea de la DNA, ca demisioneaza din functiile de conducere pe care le detine in partid – secretar general interimar al PNL si presedinte PNL Ilfov. MARIAN PETRACHE a spus insa ca nu va demisiona din functia de presedinte al Consiliului Judetean Ilfov.

STIRE INITIALA

MARIAN PETRACHE a declarat la iesirea de din sediul Directiei Anticoruptie ca procurorii il acuza ca l-a santajat pe Mladin, condamnat intr-un alt dosar, ca sa nu spuna ca “si-a schimbat buletinul pentru doua zile” dupa ce a fost ales primar de Jilava, fapt care ar fi dus la pierderea mandatului. MARIAN PETRACHE spune ca este acuzat ca a primit de la Mladin o excursie la Monte Carlo, pe care recunoaste ca a facut-o, “dar in alte conditii”.

“Cum sa-mi santajez eu propriul primar”, a afirmat MARIAN PETRACHE, precizand ca faptele ar fi avut loc acum noua ani. Petrache a mai fost la DNA la mijlocul lunii septembrie, cand a declarat ca a fost citat in legatura cu o plangere facuta de PNL privind alegerile locale. “Era legata de posibila mituire a unor consilieri judeteni pentru a-si schimba intentia de vot … celebra alegere de la Ilfov”, sustinea seful CJ Ilfov.

Intrebat in septembrie legat de inregistrarea aparuta in presa in perioada alegerilor locale, el a spus ca a fost “inventata”. MARIAN PETRACHE a mai sustinut ca nu are nicio calitate in dosar:  “pentru ca noi am facut plangere. IPJ Ilfov a anuntat pe 11 iunie ca a deschis un dosar penal pentru coruperea alegatorilor dupa ce in spatiul public au aparut inregistrari audio in care MARIAN PETRACHE, discuta despre mobilizarea oamenilor la alegerile din 5 iunie. Ulterior, dosarul a fost declinat la DNA.

Sursa foto: PNL