MARIAN VANGHELIE, ARESTAT PREVENTIV! EDILUL a ajuns in ARESTUL CAPITALEI. UPDATE

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a anuntat printr-un comunicat de presa ca primarul Sectorului 5, MARIAN VANGHELIE, a fost retinut pentru abuz in serviciu, luare de mita si spalare de bani, urmand a fi prezentat vineri la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) cu propunere de ARESTARE PREVENTIVA pentru 30 de zile.

UPDATE 08.30Judecatorii ICCJ au decis dupa ore in sir de dezbateri in favoarea procurorilor. Astfel, MARIAN VANGHELIE este ARESTAT PREVENTIV pentru 30 de zile in dosarul sau de coruptie in care este acuzat ca a luat mita de 90 de milioane de euro.

DECIZIA nu este insa DEFINITIVA si avocatii lui MARIAN VANGHELIE o vor contesta, insa pana atunci acesta s-a intors sambata dimineata in arestul Politiei Capitalei.

UPDATE 00:43: MARIAN VAGHELIE a plecat acasa, unde va astepta decizia judecatorilor. La iesirea din sediu, acesta le-a spus jurnalistilor “in momentul acesta nu mai vreau sa dau nicio declaratie.” 

UPDATE 23:15: MARIAN VANGHELIE asteapta decizia INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE referitor la propunerea de arestare preventiva.Mai devreme, Primarul Sectorului 5 a luat cuvantul in fata magistratilor si a negat toate acuzatiile. Desi ordonanta de retinere a expirat in urma cu putin timp, acesta nu a plecat. Momentan, avocatii si prezinta pledoariile. 

UPDATE 18.26: “In acest moment, sunt la ICCJ, pentru ca aici s-a trimis referatul si incercam sa luam la cunostinta despre continutul dosarului ca sa putem formula o aparare”, a declarat avocatul lui MARIAN VANGHELIE inainte de sedinta.

UPDATE 18.01: MARIAN VANGHELIE a ajuns in jurul orei 18.00 la ICCJ. Sedinta de judecata va incepe la ora 18.30. La intrarea in sediul ICCJ, MARIAN VANGHELIE le-a spus jurnalistilor prezenti ca nu are emotii si ca are un loc in celula “pentru Ponta si Oprea”.

Conform sursei citate, in dosar au fost retinuti Mircea-Sorin Niculae, asociat si administrator al mai multor societati comerciale, Adrian Murgoci, Laura Ciocan si Sorin Ciocan, pentru favorizarea faptuitorului si marturie mincinoasa, urmand a fi prezentati ICCJ pentru arestare preventiva.

DNA precizeaza ca joi Adrian Murgoci, Laura si Sorin Ciocan au facut afirmatii mincinoase in legatura cu fapte si imprejurari esentiale, actionand cu scopul de a impiedica tragerea la raspundere penala a lui Vanghelie.

“In perioada 2007 — prezent, inculpatul Vanghelie, in schimbul unor foloase materiale, a ajutat un om de afaceri sa obtina, pentru societatile pe care acesta din urma le controleaza, acordarea a numeroase contracte de lucrari publice, contracte in valoare totala de aproximativ 2 miliarde de lei (noi). Pentru atribuirea si plata contractelor de executie de lucrari publice inculpatul Vanghelie Marian-Daniel a perceput un ‘comision’ de aproximativ 20% din valoarea contractelor incheiate intre primaria Sectorului 5 si institutii din subordinea acesteia, pe de o parte, si societatile controlate de catre omul de afaceri, pe de alta parte”, mentioneaza DNA.

Citeste si: NOI AUDIERI in DOSARUL lui VANGHELIE. La sediul DNA a ajuns si avocatul CRISTIAN ENE

“Comisionul” respectiv, sustin procurorii, a fost platit de catre omul de afaceri lui MARIAN VANGHELIE, prin intermediul lui Mircea-Sorin Niculae si a unei alte persoane apropiate lor.

“Acest comision a fost platit, in parte, si sub forma unor contracte, nejustificate din punct de vedere comercial, incheiate de catre SC Premier Palace SRL (societate controlata, prin intermediul unor societati de tip off-shore, de catre omul de afaceri) si societati comerciale controlate, prin interpusi, de catre Vanghelie, contracte in temeiul carora cea dintai firma platea celor din urma sume semnificative de bani. Din datele existente in cauza a reiesit ca beneficiare a unor astfel de contracte (si a sumelor de bani aferente acestora) au fost printre altele si societatile Bucuresti SA, Fashion Brand Management SRL (la ambele asociat fiind inculpatul Niculae) si Economat Sector 5 S.R.L. (la care director general este inculpata Ciocan)”, se arata in comunicat.

Anchetatorii au constatat ca o parte a “comisionului” a fost platit prin cedarea a doua imobile noi in favoarea unor persoane apropiate edilului.

Citeste si: Oamenii lui MARIAN VANGHELIE, EXCLUSI din PSD

“Pentru garantarea platii «comisionului» de 20% din valoarea contractelor publice, un om de afaceri a cedat controlul unei societati comerciale unor apropiati ai inculpatului Vanghelie. Alta modalitate de plata a «comisionului de 20%» a constat in achitarea de catre societatile controlate de catre aceeasi persoana a cheltuielilor de renovare si amenajare a unor spatii utilizate de catre societatea controlata de Fashion Brand Management SRL”, se spune in document.

Sursa citata subliniaza ca, in aceeasi perioada, MARIAN VANGHELIE si Mircea-Sorin Niculae au transferat sume de bani provenite din comiterea infractiunilor de luare de mita, sub forma achizitionarii de bunuri mobile si imobile si sub forma introducerii acestora in patrimoniul societatilor comerciale controlate de cei doi, in scopul ascunderii originii ilicite a acestora.

“Totodata, cei doi au disimulat adevarata natura a provenientei cu privire la doua imobile pretinse de catre Vanghelie de la administratorul mai multor firme. Vanghelie a disimulat adevarata natura a provenientei a partilor sociale la societatea Eurowest Imob Consulting SRL, parti sociale pretinse de acesta de la un om de afaceri”, mai precizeaza DNA.

In cauza procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Roman de Informatii, Brigazii Speciale de Interventie a Jandarmeriei, Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti si a Grupului de Lucru pentru Combaterea si Documentarea Infractiunilor de Evaziune Fiscala si Spalarea Banilor din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti.

Sursa foto: time3.ro