Mariana Campeanu: Ministrii din UE au dat asigurari ca piata muncii se va liberaliza din 2014

Mariana Campeanu, ministrul Muncii, a declarat la intorcerea de la reuniunea EPSCO de la Bruxelles, ca toti ministrii Muncii din tarile membre UE, inclusiv cei din Olanda si Marea Britanie, au afirmat ca liberalizarea pietei muncii pentru romani si bulgari se va face din 2014, informeaza Mediafax.

Ministrul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, Mariana Campeanu, a declarat ca la reuniunea Consiliului Ocupare, Politica Sociala, Sanatate si Afacerile Consumatorului (EPSCO), care a avut loc la Bruxelles, toti omologii sai din statele membre UE au afirmat ca liberalizarea pietei muncii este un drept al cetatenilor europeni si nu poate fi pusa in discutie atunci cand vine vorba despre romani si bulgari, scrie sursa citata.

Campeanu a spus ca nu crede ca aceasta masura va duce la un val de migratie, ea explicand ca persoanele care au vrut sa munceasca in strainatate, respectiv forta de munca calificata, au plecat deja si contribuie la PIB-ul altor tari.

“Din 2014, probabil ca vor mai pleca tinerii, pentru studii, si forta de munca calificata. Tarile care au facut un subiect de scandal din migrarea romanilor sunt tari in care sunt alegeri sau Marea Britanie, care a acumulat de zeci de ani probleme privind migratia. Aceste probleme acumulate au gasit acum o supapa”, a declarat Mariana Campeanu.

“In Marea Britanie, spre exemplu, angajatorii vor sa angajeze romani. Deja au luat pozitie in acest sens”, a adaugat Campeanu.

Ministrul Muncii ii sfatuieste pe romanii care vor sa plece sa munceasca in strainatate ca inainte de a semna un contract sa se informeze daca firma respectiva este inregistrata si autorizata. Aceeasi categorie de persoane este sfatuita sa citeasca atent contractul, sa il ceara scris in limba romana si sa ia legatura cu ambasada Romaniei din tara respectiva, in aproape statele membre existand si atasati pe probleme care tin de piata muncii.

Conform Tratatului de aderare a Romaniei, restrictiile pe piata muncii pot fi mentinute pentru cetatenii romani timp de cel mult sapte ani de la aderare, adica pana in 1 ianuarie 2014, data la care toate statele membre sunt obligate sa liberalizeze piata muncii.

Austria, Belgia, Franta, Germania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda si Spania sunt statele care au refuzat sa liberalizeze piata muncii inainte de 1 ianuarie 2014.

Sursa foto: gov.ro