Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la închisoare cu executare

Mario Iorgulescu a fost condamnat definitiv la închisoare, după ce a fost găsit vinovat de omor. Fiul lui Gino Iorgulescu, președintele LPF, va sta după gratii 13 ani și opt luni.

Curtea de Apel București (CAB) a luat, miercuri, decizia finală, dupa ce În primă instanță, Mario Iorgulescu fusese condamnat la 15 ani și opt luni, dar jucătorii au decis scăderea a doi ani. Sentința reprezintă o contopire a două pedepse: 12 ani și opt luni pentru omor plus un an și opt luni pentru o veche speță, acolo unde a fost acuzat de violență și lipsire de libertate. Mario Iorgulescu va trebui să plătească și daune în valoare de 150.000 de lei.

“Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi rejudecând în fond: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 15 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente, de 14 ani închisoare, 2 ani închisoare, 3 ani închisoare şi sporul de 1 an şi 8 luni închisoare, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 188 alin. 1 C.p., condamnă pe inculpatul Iorgulescu Gino Mario la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor. În baza art. 39 alin. 1 lit. b) C.p., contopeşte pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de omor cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal aplicată prin sentinţa penală nr. 944/20.12.2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. 33036/301/2016, definitivă prin decizia penală nr. 504/09.04.2021 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală”, se arată în minuta instanţei.