Marius Hada, fostul primar al Hunedoarei, condamnat definitiv la 5 ani de inchisoare

Marius Hada va sta 5 ani la inchisoare, dupa ce a fost condamnat intr-un dosar de coruptie! E o condamnare definitva data de magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Fostul edil din Hunedoara a fost acuzat pentru incheierea in mod ilegal a unor achizitii publice. Hada fusese trimis in judecata de procurorii DNA in iunie 2011, pentru trei infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice si cinci infractiuni de complicitate la infractiunile de conflict de interese.

Pentru aceeasi infractiune, fostul viceprimar al municipiului Hunedoara, Nicolae Robert Dan, a primit 3 ani de inchisoare, Daniela Arieta Capalna, seful serviciului buget finante-contabilitate in cadrul primariei, a primit 3 ani de inchisoare, iar Ioan Tiplea, fost angajat in primarie la Compartimentul Achizitii Publice, a primit 5 ani inchisoare.

Procurorii sustin ca, in anul 2009, Primaria Municipiului Hunedoara a incheiat cinci contracte de achizitii publice (in principal servicii de consultanta si inchiriere de utilaje) de la SC Aris Mondo Consulting SRL, firma controlata de catre Ioan Tiplea.

“Aceste contracte de achizitii publice au fost incheiate nelegal in perioada aprilie – iunie 2009, sub coordonarea inculpatilor Hada, Dan si Capalna. Valoarea totala a contractelor este de peste 170.000 lei, aproximativ 41.000 euro.

In conditiile in care a dobandit si calitatea de coordonator al Compartimentului achizitii publice din cadrul primariei, functie direct subordonata primarului, inculpatul Tiplea s-a ocupat personal de redactarea documentelor de achizitii publice. Intelegerea dintre inculpati a avut la baza atat un interes financiar, cat si relatiile personale (nasi de cununie) dintre primar, viceprimar si Ioan Tiplea”, declarau procurorii.

DNA preciza ca firma beneficiara a contractelor nu avea personal specializat angajat pentru efectuarea de consultanta tehnica si economica si nici nu detinea utilaje pentru inchiriere.

Cei patru inculpati au facut recurs, dar instanta suprema a respins cererile si a mentinut sentinta data de Curtea de Apel Alba Iulia pe 3 octombrie 2012.

Sursa foto: agerpres.ro