Marius Șumudică și-a găsit echipă. Destinație neașteptată pentru român

Marius Șumudică n-a stat prea mult fără serviciu, antrenorul român urmând a reveni, surpriză, în prima ligă din Turcia. Conform presei de profil din Țara Semilunei, Șumudică a ajuns la un acord cu gruparea Caykur Rizespor.

Marius Șumudică va prelua echipa de pe locul 16 din Super Lig și va încerca să o salveze de la retrogradare, obiectiv diametral opus față de cel de la Gaziantep, formație pe care a lăsat-o pe un loc de cupă europeană când și-a reziliat contractul pe 10 ianuarie.

Rizespor a pierdut cu 1-4 meciul disputat cu Malatyaspor, în deplasare, în etapa a XIX a campionatului turc. Astfel, tehnicianul croat Stjepan Tomas a fost demis, iar conducerea clubului s-a orientat către Şumudică, potrivit star.com.tr.

Marius Șumudică este aşteptat, luni sau marţi, la Rize, oraş situat pe malul Mării Negre, la 1.100 kilometri est de Istanbul, pentru a semna un contract valabil pentru o perioadă de un an şi jumătate. Rizespor ocupă locul 16, cu 21 de puncte din 18 meciuri, la cinci puncte de Kayserispor (formația antrenată de Dan Petrescu), de pe locul 18, retrogradabil.

Sursa foto: fotomac