MARS dedicat drepturilor PIETONILOR, in Capitala

MARSUL “Oras «accesibil» pentru oameni”, care este dedicat drepturilor pietonilor, va avea loc pe 19 iulie, in Bucuresti, au anuntat miercuri organizatorii.

MARSUL va avea ca punct de plecare Piata Universitatii (zona statui) si se va incheia in Piata Victoriei, respectand urmatorul traseu: Piata Universitatii, bulevardul Nicolae Balcescu, strada C.A. Rosetti, bulevardul Magheru, Piata Romana, bulevardul Lascar Catargiu, Piata Victoriei.

Actiunea are ca scop evidentierea problemelor legate de infrastructura dedicata mersului pe jos, cu care se confrunta pietonii orasului, mai ales persoanele cu dizabilitati (locomotorii, auditive, vizuale) si cele cu mobilitate redusa (varstnicii, parintii cu copii in carucior, copiii). “Consideram ca lipsa de accesibilizare a spatiului public aduce grave prejudicii calitatii vietii pentru toti locuitorii orasului, diminueaza posibilitatea de integrare socio-economica a persoanelor cu dizabilitati si este un impediment major in calea conceptului de  imbatranire active”, afirma organizatorii marsului.

Citeste si: STREET DELIVERY inchide din nou STRAZILE pentru MASINI si le deschide pentru OAMENI

Principala problema identificata de organizatorii MARSULUI este nerespectarea Legii 448/2006 (actualizata in ianuarie 2008) si a Normativului privind adaptarea cladirilor civile si spatiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, ale caror texte cadru stipuleaza conditiile minime obligatorii cu privire la accesibilizarea spatiilor publice. “In ciuda existentei acestor legi, autoritatile din Bucuresti nu au elaborat inca un plan de accesibilizare a orasului, iar numeroasele lucrari de reabilitare pe care le deruleaza nu respecta conditiile privind accesibilizarea”, mai arata organizatorii actiunii.

Alte probleme identificate sunt: nu este respectata inaltimea de maxim doi centimetri a bordurii in zona intersectiilor (pe soseaua Pantelimon, unde tocmai se amenajeaza spatiul public, coborarea este de 11 centimetri), asfaltul este, in multe zone, plin de gropi, unele trotuare sunt prea stramte pentru a permite accesul unei persoane in scaun rulant, parcarea autoturismelor pe trotuar obtureaza circulatia PIETONILOR pe trotuar (una dintre aceste zone critice este chiar trotuarul din fata Primariei Municipiului Bucuresti), continuitatea trotuarului este afectata de chioscuri si mobilier stradal, semafoarele nu sunt accesibilizate pentru persoane cu dizabilitati vizuale, marcajele tactile, acolo unde exista, sunt un pericol pentru persoanele varstnice, fiind desprinse de trotuar. Organizatorii si sustinatorii marsului vor depune la primariile de sector, Primaria Capitalei si Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale scrisori deschise pentru a solicita masuri urgente pentru solutionarea acestor probleme. 

Citeste si: STREET DELIVERY inchide din nou STRAZILE pentru MASINI si le deschide pentru OAMENI

“Dupa cum arata un experiment realizat recent de catre organizatori in centrul Capitalei, ce a avut ca obiect traversarea intersectiei de la Piata Universitatii de catre o persoana in scaun rulant, infrastructura urbana este dezvoltata preponderent pentru tranzitarea orasului cu autoturismul. Am constatat ca platformele pasajului nu sunt functionale in week-end, cheia aflandu-se in posesia personalului administrativ angajat de PMB, care nu era la post in ziua experimentului. Astfel, am fost nevoiti sa mergem mai mult de 1 km pentru a traversa intersectia”, mai spun cei care organizeaza MARSUL.

Citeste si: Imaginea care arata cum poate fi rezolvata PROBLEMA TRAFICULUI in Bucuresti. FOTO in articol

MARSUL este organizat de ActiveWatch, Organizatia pentru Promovarea Transportului Alternativ in Romania (OPTAR) si Organizatia Nationala a Persoanelor cu Handicap din Romania (ONPHR).

Sursa foto: hotnews.ro