MARSUL DIVERSITATII: Aproximativ 600 de PERSOANE au participat la PARADA

Aproximativ 600 de persoane au participat sambata dupa-amiaza in Bucuresti la MARSUL DIVERISTATII, care a avut loc intre orele 16.00 si 19.00.

Punctul de plecare a fost Arcul de Triumf, iar parada s-a incheiat in Piata Victoriei. Spre deosebire de anii trecuti, homosexualii si lesbienele au venit cu masinile proprietate personala pe post de care alegorice. Oamenii s-au distrat si au dansat pe muzica data la maximum, potrivit romaniatv.net.

La mars au participat si deputatul REMUS CERNEA, dar si ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Paul Brummel, insotit de sotia sa si de fiul lor.

Tot sambata, dar ceva mai devreme, Noua Dreapta a organizat MARSUL NORMALITATII, o actiune impotriva casatoriilor intre persoane de acelasi sex. La aceasta manifestatie, organizata in replica la MARSUL DIVERSITATII, au luat parte aproximativ 100 de persoane.

Participantii la Marsul pentru Normalitate au pornit de la Piata Victoriei spre Patriarhie, in jurul orei 12.00, deplasandu-se pe o banda, fara a perturba traficul, dupa ce au rostit “Tatal nostru”. Ei au purtat stegulete nationale si cu insemnele organizatiei Noua Dreapta, precum si o icoana de mari dimensiuni.

Citeste si: NOUA DREAPTA a cerut interzicerea relatiilor homosexuale la Marsul pentru NORMALITATE

Totodata, participantii la mars au purtat bannere pe care scria “Impotriva casatoriilor si adoptiilor homosexuale”, “Bucuresti nu e Sodoma”, “Azi homosexuali, maine poligami”, “Romania are nevoie de copii, nu de homosexuali”.

Liderul organizatiei Noua Dreapta, Tudor Ionescu, a declarat ca solicita sa se faca referendum pentru ca oamenii sa spuna daca sunt de acord cu pactele civile si a atras atentia ca toate statele care au aprobat aceste uniuni au aprobat apoi si casatoriile si adoptiile gay.

Citeste si: Marsul Diversitatii 2011: Homosexualii au marsaluit sambata la GayFest (Foto-Video)

La Piata Victoriei, unde a inceput marsul, in jur de zece tineri pe biciclete, ornate cu cosulete cu flori si baloane colorate, avand si suflatori din hartie colorata, au trecut provocator pe langa manifestanti.