MARTURIA CUTREMURATOARE a unei ROMANCE scapata din INFERNUL STATULUI ISLAMIC

“M-am rugat lui Dumnezeu, am tipat la el, am ingenuncheat si-am tipat din nou.” Stiti filmuletele din Siria care circulau cu o repeziciune pe internet? “This may be my last video (acesta ar putea fi ultimul meu video)”. In spatele camerei sesizezi fizionomii ingrozite. Sunt ultimele apeluri de disperare trimise dintr-un infern sirian fara sfarsit.

Iuliana Lorincz e romanca originara din Cluj-Napoca. Sotul sau e sirian din Rakka si au impreuna 6 copii, patru fete si doi baieti. Au locuit in Siria permanent din 1990 si pana in 2014. Tara a fost distrusa de trei tabere mari, armata lui Bashar, Armata Libera si Daesh, adica ISIS – autointitulata grupare terorista Stat Islamic.

Ultimii au patruns in Rakka in 2013, iar in ianuarie 2014 au preluat controlul orasului. Rakka era o bijutierie a Siriei, un oras prosper cu Eufratul aproape, un centru al agriculturii, unul dintre cele mai mari din Orient. Iar campurile petroliere nu lipsesc. Se traia tihnit in Rakka. Se traia. Pentru ca azi nu se mai traieste. Cei care au ramas sunt captivi intr-un razboi care nu le apartine. Si n-au nici o scapare. Iuliana si-a construit viata aici si si-a crescut copiii. De cele mai multe ori, noaptea sau diminetile o gaseau singura pentru ca sotul sau, medic de profesie, era chemat la datorie.

Cand a intrat ISIS-ul in oras, nimeni nu stia ce avea sa se intample. Nici nu erau cunoscuti de localnici. Se intrebau oamenii cine sunt si ce vor de la ei. Le-au inchis scolile, le-au inlocuit cu cateva tribunale si au inceput sa dicteze legi. Au devastat cele doua lacasuri de cult crestine, o biserica ordotoxa si una catolica, pe ultima transformand-o intr-un centru de comanda.

Apoi s-a dat legea Niqabului (valul musulman). Cu ultimatum. Aveti termen pana poimaine sa o puneti in aplicare, daca nu, veti vedea ce se va intampla”, i-au amenintat pe oameni. Iuliana si cele patru fete ale sale obisnuiau sa se imbrace european. Jeansi, tricouri, o rochita, tinuta lejera. N-au crezut in legile Isis pana cand, alertata de strigate disperate ale unor oameni, a dat buzna-n strada ca sa vada ce se petrece. Un adult la vreo 30 si ceva de ani e atarnat, fara cap, in Piata Centrala, in apropierea casei familiei sale. L-au decapitat. La picioarele sale sta o femeie in varsta si plange trei zile. Zi si noapte.

Era abia inceputul. Daesh-ul i-a pus apoi pe localnici sa-si cheme fiicele care-s la scoala, la facultate, acasa, pentru ca, altfel, le vor inchide in inchisori. Avocatii sau cine urmeaza cursuri la drept, aveti trei zile sa va ardeti diplomele si sa va lepadati de ele. Avem o lista cu ce aveti voie sa cititi. Asta e, nimic altceva. Orice alta carte va fi arsa. Daca nu o faceti voi, veti vedea ce se va intampla. Femeile neacoperite vor fi biciuite. Nici o femeie nu va iesi neinsotita pe strada de un barbat. Barbatii trebuie sa poarte barba.

“De ce noi? N-am inteles asta niciodata. Si de unde atata cruzime? Mai mult decat asta, erau foarte, dar foarte multi europeni. Stateau si la coada la spital la circumcizii, adulti de 30-35 de ani. Doar langa casa mea erau sapte familii de europeni veniti cu sotii, cu copii care s-au inrolat in ISIS. Nici nu stiau limba araba, erau blonzi cu ochi albastri, nemti, foarte multi belgieni, rusi, enorm de multi straini”, imi povesteste Iuliana.

Cruzimile de neimaginat continua in Rakka. Iar acum, la cateva luni de la instaurarea ISIS, teroristii incep sa transmita executiile publice. Pe panourile publicitare de altadata din centrul Rakka, se decapiteaza oameni. “Ucid cu o placere….foloseau si cutite cu lama neascutita pentru a chinui si mai tare. Puteau ucide pe oricine din orice motiv. Era judecat pentru tradare, cineva era considerat tradator. Jos capul! Filmau, regizau executiile. In centrul orasului Rakka, foarte aproape de unde locuiam, se puneau de jur imprejurul unei piete tepuse. Zile intregi in tepuse erau asezate capete de oameni. Si le lasau acolo. Trupurile erau puse gramada peste gramada in trezine, masinile alea cu trei roti si erau carate de colo-colo ca sa vada toata lumea. Nu-mi lasam deloc copiii sa iasa afara. Baiatul cel mic a lesinat de frica intr-un moment. Mi-a venit sa mor, nu stiam ce sa fac.”

Intr-o alta zi, a iesit in curtea casei si din obisnuinta nu si-a mai acoperit fata. Pana cand au inceput sa strige catre ea doi soldati ISIS: Acopera-te, acopera-te! A inlemnit, dar s-a salvat la timp pentru ca imediat una dintre fete i-a aruncat o un batic si s-a acoperit. “M-au vazut de pe un acoperis. Urmau sa ma biciuiasca”.

Cu frica nu te poti obisnui niciodata. Iti acapareaza sufletul, infingandu-si adanc tentaculele si nu poti s-o controlezi. “M-am rugat lui Dumnezeu, am tipat la el, am ingenuncheat si-am tipat din nou.” „Problema este ca ei au foarte multi adepti. Iar pe copii ii indoctrineaza de mici. Stiti ce frumos se poarta cu ei? Le cumpara cadouri, le vorbesc frumos, le dau o arma, le mai iau alte cadouri si tot asa. Un copil de 8-10-11 ani e pierdut. Sunt si localnici, dar foarte putini, care ajung sa fie partasi. Ei sunt cei care si-au pierdut tot ce aveau pe lume, nu mai au casa, nu mai au nimic si se alatura organizatiei. Dar sunt foarte putini. Cei mai multi sunt straini, atentie, nicidecum sirieni. Din toata Africa, din toata Europa si din Asia.”

Calatoria

Cand s-a dus cu fetele sa le inscrie la examenul de Bacalaureat in orasul Alhasake, pe Iuliana si pe ele le-a salvat din nou divinitatea. “Am luat un autobuz care trecea prin desert si drumul dura cam trei ore, pentru ca pe drumul obisnuit se dadeau lupte intre Guvern si Isis. Caldura, nisip, Niqab, teroare, pentru ca la anumite intervale ne opreau la control cei din Isis. Ei pot sa te opreasca oricand, te pot da jos din masina si-ti pot taia gatul pe loc. Nu aveam voie fara insotitor, adica o persoana de sex masculin. Te loveau cu bata daca ieseai fara barbat. Nu puteam merge, de exemplu, nici dupa un kilogram de zahar la magazin, fara insotitor. Acest drum pe care l-am facut imi aduce aminte de un film, drumul spre Kabul, care seamana izbitor cu drumul nostru. Cand se vedea cate un control in departare, soferul nostru striga in gura mare: “acoperiti-va, daesh!”Repede, in locul muzicii care era data la maxim cu melodii din folclor sau cantareti cunoscuti se punea vocea unui imam care citea din Coran cu o voce grava, evlavioasa!Tremuram. Incercam sa ma abtin, se controlau actele fiecaruia si insotitorul fiecarei femei sau fete. Insotitorul nostru era fiul meu cel mic, care atunci avea 11ani, mi-era teama ca nu-l accepta si o sa ne coboare din autobuz.

Articolul integral poate fi citit pe ACTUAL de CLUJ.

Sursa text: Actual de Cluj / CATALIN SUCIU