Marturisiri din Muntenegru: Un supravietuitor povesteste ce s-a intamplat inainte si dupa tragedie

Apar primele marturisiri ale victimelor accidentului din Muntenegru. Nitu Gheorghita se numara printre cei 28 de norocosi care au scapat cu viata din prapastia mortii. Ea a facut primele dezvaluiri, la Romania TV, despre momentul prabusirii si apoi despre cel al salvarii.

Aflata pe patul de spital, femeia a povestit cu ochii in lacrimi ca a vazut cum autocarul s-a izbit in parapet, moment in care a realizat ca se vor prabusi in prapastie, apoi si-a pierdut cunostinta. S-a trezit cateva minute mai tarziu, cocotata intr-un pom, iar sub ea, cei inca in viata strigau dupa ajutor in toate limbile. Nici acum nu stie cum a iesit din autobuz. Totusi, se confirma teoria ca soferul a incercat sa evite un grup de turisti, inainte ca autocarul sa ajunga in prapastia din Muntenegru. 

“M-am trezit cocotata intr-un pom, mi s-a rupt filmul. Dar am fost in rest constienta tot timpul. Erau foarte impaduriti versantii. Noi, cei din spate, eram insirati la vreo 20-30 m de la pod, pe unde s-a nimerit. O doamna era intr-un tufis, eu in pom, sub mine era prietena mea. Nu intelegem cum am iesit din autobuz. Am vazut cand s-a izbit de parapet, am realizat ca o sa ne prabusim, dar cum am ajuns acolo, nu mai stim. Plouase inainte, era magza pe jos. Probabil neadaptare de viteza. Urmaream un pod, am vazut niste fete cu rucsacuri in spate. Se uitau in jos in prapastie, iar cand a virat, ma gandeam ce face, ii loveste sau ii protejeaza. Apoi trosc, am vazut botul trecand de parapet, am simtit o izbitura puternica in spate si apoi m-am trezit in pom. Cei de jos strigau salvati-ne pe toate limbile, oamenii au incercat sa coboare si au iesit cu o drujba si taiau crengile sa-si faca loc sa ajunga la noi. Nu stiu de unde s-au mobilizat asa repede, s-a facut lant de oameni. M-a uimit solidaritatea umana si omenia lor (plange – n.r)”, a marturisit supravietuitoarea tragediei din Muntenegru, pentru RTV.

Gheorghita Nitu multumeste lui Dumnezeu pentru ca a scapat cu viata din accident, doar cu cateva traumatisme ale spatelui si nu are cuvinte de multumire pentru medicii din Muntenegru, care au tratat-o extraordinar. Ca dealtfel pe toti romanii raniti. Desi nu vorbeau aceeasi limba, s-au inteles in engleza, rusa sau prin semne. De asemenea, solidaritatea umana din Muntenegru a impresionat-o pana la lacrimi.  

VEZI AICI CE POVESTESTE MEDICUL DIN MUNTENEGRU CARE I-A SALVAT PE ROMANI

“Multumesc lui Dumnezeu, sunt unul dinrre norocosi, nu am fracturi numai traumatisme ale spatelui. Am fost tratati extrardinar si acolo si aici. M-a impresionat solidaritatea umana. Cand vezi un sir pe 20-30 de metri, necunoscuti, care te iau din mana in mana… M-au suprins! Medicii din Muntenegru sunt speciali, nu cunosteam limba. Vorbeam cu un cuvant rusesc, unul englezesc. Foarte buni profesionisti, nu mai vorbesc de curatenie. Nu stiu cum sa le multumim vreodata! Am fost constienta tot timpul. N-am avut leziuni foarte grave. Ne-au luat cu salvarile, ne-au dus la triaj pe fiecare in parte. Ne-au facut RMN-uri, ecografii, mi-a cusut desprinderea scalpului, eram balta de sange. Pe fiecare in parte ne-a luat la verificat. Se mobilizau extraordinar. Era un furnicar de medici si asistente. Pe fiecare in parte ne-a tratat foarte bine. Am ramas masca dimineata dimineata la 9 cand l-am vazut pe domnul Arafat. Si dupa-amiaza a venit si d-nul Corlatean. Din tot suletul toate multumirile mele, pe unde ma duc am sa-i pomenesc.”, a mai spus femeia.

Gheorghita Nitu a sperat ca familia nu a aflat de accident, insa cand a ajuns in tara si-a dat seama ca s-a inselat. Fiica ei a asteptat-o la spital. “Stateam linistita ca ei nu stiu de accident si nu traiesc emotiile, n-am stiut ca s-a aflat si aici…”.

Foto: RTV