MASINI FURATE in strainatate descoperite la CONSTANTA

Politistii de frontiera constanteni au descoperit in primele luni ale acestui an masini in valoare totala de 200.000 de euro declarate furate din tari europene, cel mai scump autoturism, BMW model 640d, estimat la 60.000 de euro, fiind depistat chiar inainte de a fi expediat in Jamaica.

Potrivit reprezentantilor Garzii de Coasta, de la inceputul anului 2015, politistii de frontiera au reusit sa descopere in zona de competenta 12 autoturisme declarate furate de catre autoritati din Italia, Germania, Marea Britanie, Austria, Federatia Rusa sau Romania.

In Punctul de Trecere a Frontierei Negru Voda au fost identificate cinci autoturisme, la Ostrov alte doua, in cooperare cu politistii de la IPJ Constanta au fost gasite trei autoturisme in municipiul Constanta si unul in Portul Constanta, iar un ultim caz a fost inregistrat in judetul Tulcea. Valoarea de piata a acestor autoturisme, din marcile Mercedes, Audi, BMW, Porsche, Fiat si Citroen, a fost stabilita la aproximativ 200.000 de euro.

Cea mai importanta captura, un autoturism BMW model 640d, inmatriculat in Bulgaria, evaluat la aproximativ 60.000 de euro, a fost realizata la inceputul lunii februarie, in zona portii de acces numarul 7 in Portul Constanta. Masina fusese declarata furata de autoritatile din Marea Britanie, din data de 29 ianuarie 2015. In urma verificarilor s-a stabilit ca soferul autoturismului, un bucurestean in varsta de 33 de ani, intentiona sa expedieze masina in Jamaica.

Sursa foto: ziua de constanta