MASLUIREA POLITICA a selectiilor la AFER pe baza OUG 109

Putini sunt cei din afara sistemului feroviar care au auzit vreodata de AFER. Si mai putini cei care stiu cu se se ocupa aceasta institutie, altfel de o importanta cruciala. Infiintata in 1998, Autoritatea Feroviara Romana (AFER) este un fel de Dumnezeu a tot ceea ce misca pe caile ferate romane, dar si prin subteranele Bucurestilor, adica la metrou.

„AFER este organismul tehnic specializat al Ministerului Transporturilor, desemnat sa asigure, in principal, inspectia de stat si controlul de siguranta a circulatiei in transportul feroviar si cu metroul, activitatea specifica de registru feroviar, licentierea operatorilor de transport feroviar, autorizarea si supravegherea tehnica a furnizorilor interni de produse si servicii in domeniul feroviar, organizarea examenelor si emiterea atestatelor, certificatelor si a licentelor, dupa caz, pentru personalul de siguranta a circulatiei, cercetarea evenimentelor si accidentelor feroviare”. Astfel sunt definite atributiile institutiei in Hotararea Guvernului nr. 626/1998, privind infiintarea ei.

Iesind din limbajul tehnico-juridic al actului normativ, lucrurile stau cam asa: Ai o balastiera si vrei sa livrezi piatra sparta pentru terasamentul caii ferate? Trebuie sa treci pe la AFER. Vrei sa-ti omologhezi un anume tip de vagon pentru circulatia pe caile ferate romane? Si in acest caz, tot pe la AFER trebuie sa treci, ca si atunci cand lucrezi in sistem si vrei sa obtii o functie mai bine platita. Nu in ultimul rand, AFER stabileste cine a fost de vina in cazul producerii unei deraieri sau, si mai grav, in situatia unui accident feroviar.

De aceea, te-ai astepta ca macar o institutie publica de acest fel, de care depinde siguranta noastra, a tuturor, sa fie ferita de factorul politic. Ei bine, nu. Si aici numirile se fac pe criterii politice si, uneori, ceea ce este mult mai grav, chiar inchizandu-se ochii la capitolul pregatire profesionala.

In atare conditii, GELU DAE, directorul general al AFER, este un fel de Dumnezeu al Cailor Ferate care taie si spanzura dupa bunul sau plac ajutat de directorul-general adjunct MARIAN MIHAIL CALIN. Astfel, DAE si CALIN s-au ajutat din plin de OUG 109 (n.red. care a modificat hotararea initiala de Guvern si i-a fost bagata pe gat lui Victor Ponta aflat la ultimele zile ca premier) pentru a incepe reorganizarea fortata a AFER-ului care, gratie unui management de tip corporatist, sa fie o agentie independenta de Ministerul Transporturilor.

Cei doi politruci DAE si CALIN nu s-au oprit aici si au inceput sa ajusteze lista candidatilor selectati pentru functia de director al organismelor independente care functioneaza in cadrul AFER. Cu alte cuvinte, candidatii selectionati trebuie sa fie neaparat dupa chipul si asemanarea celor doi altfel nu au calitatea necesara de a aparea pe lista respectiva.

CITESTE SI: OMUL DE AFACERI GRUIA STOICA, CONDAMNAT LA PATRU ANI DE INCHISOARE CU EXECUTARE

Cele trei organisme, chipurile, independente sunt: Autoritatea de Siguranta Feroviara Romana (ASFR), Organismul Notificat Feroviar Roman (ONFR) si Organismul de Licente Feroviare Roman (OLFR).

GELU DAE si CALIN MARIAN au devenit prieteni la catarama dupa ce primul l-a uns pe cel de-al doilea director la ASFR ca sa se puna bine cu Anca Boagiu si nasul lui CALIN, nimeni altul decat GEORGE MICU. Nu trebuie omis nici faptul ca GELU DAE nu misca in front in fata controversatului GRUIA STOICA, patronul Grupului Feroviar Roman (GFR) si impreuna cu protejata acestuia, MIHAELA CARABINEANU, trage sforile la AFER pentru a usura combinatiile afaceristului galatean.

Cine este politrucul filosof GELU DAE

In 1984, GELU DAE a fost angajat la Comitetul Judetean UTC Constanta unde a fost incadrat, timp de sase ani, pana in 1990, ca “lucrator cu munca politica”. Dupa 1990, GELU DAE a ajuns mecanic-ajutor la Depoul CFR Constanta, iar prin 1997 a fost pus inspector scolar, pentru ca, in 2001, sa devina inspector de stat sef teritorial la AFER. Intre timp, prin 1998, GELU DAE a terminat o facultate de filosofie, iar ulterior, in functie de cine a detinut puterea, a fost permanent in boardul AFER, pe diverse functii.

Din luna septembrie 2013, GELU DAE este director general al AFER, sustinut si propus de PSD. Din aceasta postura, GELU DAE a parafat ilegal contractul colectiv de munca si da prime si bonusuri salariale substantiale fara acordul ministerului Transporturilor. Cel mai elocvent exemplu al jocului dublu facut de conducerea AFER este contractul colectiv de munca semnat pe 27 noiembrie 2013, unde sunt incluse o serie de drepturi ale angajatilor, care nu se mai regasesc in Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 137/2014, privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2014 al AFER publicat in Monitorul Oficial pe 25 februarie 2014, scria Ziua News in luna martie 2014.

Conform sursei citate, pe 27 noiembrie 2013, directorul GELU DAE impreuna cu cei patru directori de organisme feroviare de la data respectiva au parafat contractul colectiv de munca cu reprezentantii Sindicatului Feroviar AFER. Din start, acest document este lovit de nulitate, intrucat se mentioneaza ca AFER este institutie “cu personalitate juridica in subordinea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii”. Insa, la data semnarii acestui contract colectiv de munca, exista Ministerul Transporturilor si nu Ministerul Transporturilor si Infrastructurii. Practic, directorul general GELU DAE nu stia cum se numeste institutia in subordinea careia se afla AFER. Mai mult, se mentioneaza ca “prezentul Contract Colectiv de Munca (CCM) este valabil 24 de luni de la data inregistrarii”, desi legislatia in vigoare precizeaza foarte clar ca un asemenea contract se incheie si este valabil doar pentru 12 luni si ca “partile pot hotari prelungirea aplicarii CCM, in conditiile legii o singura data, cu cel mult 12 luni”.

Pentru ca imaginea politrucului social democrat GELU DAE sa fie completa amintim si faptul ca, in luna august a anului 2015, procurorii DNA l-au trimis in judecata in dosarul lui CALIN MITICA, pentru favorizarea infractorului. 

Sursa foto: realitatea