MEDIAS: Mai multi elevi din CAPITALA au plecat in TABARA si au ajuns la SPITAL

Opt ELEVI din BUCURESTI aflati in TABARA in judetul Sibiu au fost internati, joi dimineata, la Spitalul Municipal din Medias, cu simptome de TOXIINFECTIE ALIMENTARA, informeaza Mediafax.

Cei opt fac parte dintr-un grup mai mare de 30 de elevi din Bucuresti, insa celorlalti copii nu li s-a facut rau. “Acum se fac cercetari, am trimis o echipa la restaurant si la spital sa stea de vorba cu copiii. Se vor recolta probe alimentare, se vor duce la laborator. Este o suspiciune de toxiinfectie alimentara.

Copiii au mancat la un restaurant din Medias. Ei au mai fost si intr-o excursie la Gradina Zoologica din Sibiu. Nu putem spune exact ce s-a intamplat, ce au mai consumat pe drum, cum ar fi inghetata. Din 30, opt au fost transportati in aceasta dimineata, la ora 7.00, cu ambulantele la spital. Doua fetite se simt mai rau, restul nu au probleme”, a explicat seful Directiei de Sanatate Publica (DSP), Gabriel Budescu. Cei 30 de elevi din Bucuresti sunt cazati la un hotel din Medias (judetul Sibiu).

Sursa foto: REALITATEA