Mesajul de adio transmis de Mircea Lucescu lui Costica Stefanescu

Tehnicianul Mircea Lucescu si-a luat la revedere de la Costica Stefanescu printr-un mesaj emotionant pe care antrenorul roman al echipei Sahtior Donetk l-a facut public prin intermediul unei coroane de flori. Site-ul fanatik.ro informeaza ca tehnicianul lui Sahtior Donetk a trimis o coroana la Craiova, ce urmeaza a fi depusa la catafalcul lui Costica Stefanescu.

“In fata capitanului meu de pe Wembley, o ultima plecaciune”, sta scris pe coroana.

In luna septembrie a anului 1985, Costica Stefanescu a fost capitanul nationalei Romaniei, antrenate de Micea Lucescu, in partida disputata pe celebrul stadion Wembley cu nationala Angliei si incheiata la egalitate, scor 1-1.

Inmormantarea lui Costica Stefanescu va avea loc sambata, la Cimitirul Sineasca din Craiova.

Sursa foto: realitatea.net