Mesajul lui Traian Basescu catre musulmanii din Romania, cu prilejul incheierii lunii Ramadanului

basescu-mesaj-comunitatea-musulmana

Presedintele Traian Basescu a transmis, joi, un mesaj catre comunitatea musulmana din Romania, cu prilejul sarbatorii care marcheaza incheierea lunii Ramadanului, potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale.

“La incheierea lunii Ramadanului, doresc sa transmit tuturor reprezentantilor comunitatii musulmane din Romania gandurile mele cele mai bune insotite de sincere urari de bucurie si prosperitate. Sarbatoarea traditionala de Bairam, care marcheaza incheierea acestei perioade cu semnificatii adanci pentru spiritualitatea musulmana, este un prilej de bucurie in familie si comunitate si, in acelasi timp, o buna ocazie de a reflecta asupra importantei traditiilor si a valorilor spirituale in identitatea unei comunitati”, a transmis presedintele.

Seful statului a subliniat faptul ca Romania are “o comunitate musulmana de care ne leaga traditia unei convietuiri armonioase, care ne-a prilejuit mereu o cunoastere vie a culturii si a obiceiurilor musulmane si care pune in valoare solidaritatea si dialogul intre culturi si credinte”.

“Luna sacra a Ramadanului, considerata a fi unul dintre cei cinci stalpi ai Islamului, readuce in atentie fundamentele religiei islamice: pacea, libertatea, demnitatea si respectul fata de adevarurile revelate de divinitate. Doar cunoscandu-ne unii pe altii din perspectiva bogatiei traditiilor si a credintelor care ne definesc, putem intelege pluralitatea ca pe o cale privilegiata de dezvoltare si de solidaritate creativa”, continua presedintele.

Traian Basescu isi incheie mesajul multumind comunitatii musulmane din Romania “pentru modul in care contribuie la dezvoltarea societatii romanesti”.