Mesajul transmis de Papa Francisc cu ocazia Anului Nou

În mesajul de Anul Nou transmis marți din în Bazilica Sfântul Petru, Papa Francisc a deplâns lipsa de unitate și a avertizat că lumea aleargă după profit, de care însă beneficiază doar puţini, scrie Reuters.

“Cât de multă dispersare şi singurătate există în jurul nostru. Lumea este complet conectată, dar pare tot mai dezbinată”, a spus Papa Francisc la slujba tradiţională de Anul Nou. În predica sa, el aduce un omagiu familiei, spunând că o lume care priveşte spre viitor uitând “privirea mamei” este mioapă.

“Este posibil să-şi sporească profitul, dar nu-i va mai vedea pe ceilalţi ca pe copii. Va face bani, dar nu pentru toată lumea. Noi vom locui toţi în aceeaşi casă, dar nu ca fraţi şi surori”, a afirmat Papa.

Reuters scrie că mesajul de Anul Nou vine după un turbulent an 2018 pentru Papa Francisc, a cărui Biserică a fost lovită de un val de scandaluri sexuale, pe care el nu a reuşit să le controleze. Sentimentul de criză a fost amplificat luni, când purtătorul de cuvânt al Vaticanului şi adjunctul acestuia au demisionat în urma dezacordurilor privind strategia de comunicare.

Papa Francisc nu a făcut nici o referire la această situaţie, dar a cerut ca romano-catolicii să rămână înrădăcinaţi în Biserică: “Unitatea contează mai mult decât diversitatea”.