Mexic. “Marele vrăjitor” a făcut predicțiile pentru 2019. Ce a văzut în cărțile de tarot

Autoproclamatul “mare vrăjitor” al Mexicului a ținut tradiționala conferință de presă de Anul Nou și a anunțat predicțiile lui pentru 2019.

Este convins că președintele Donald Trump nu va face rost de bani pentru ridicarea controversatul zid la granița cu Mexicul și se așteaptă la multe uragane. La fel de bine putea să spună că noaptea e întuneric și la vară va fi cald. Oricum, n-are nicio importanță, căci de multe ori nu a nimerit-o cu prezicerile lui. Așa-zisul mag e totuși un personaj foarte popular în Mexic, iar presa îi acordă mai multă atenție decât vedetelor din telenovele.

O “asistentă” l-a ajutat să risipească spiritele malefice din încăperea plină cu jurnalişti şi invitaţi. Apoi, Antonio Vazquez, de 77 de ani, și-a început conferinţa de presă cu prezicerile pentru 2019. Autointitulatul “mare vrăjitor” şi-a mângâiat barba lungă şi sură, apoi a desluşit semnele din cărţile de tarot.

”N-o să-l facă! (zidul – n.r.) Marți sau miercuri vom avea o problemă gravă cu nebunia lui Trump, care insistă să construiască un zid la graniță. Dar nu-l va construi, nu va primi banii, va întări doar pe ici pe colo barierele care deja sunt la graniță”.

Aşa a spus “magul” mexican… În timp ce preşedintele Trump declara, la Washington, că îşi poate folosi atribuţiile pentru situaţii de urgenţă ca să nu mai aştepte aprobarea Congresului, unde, în Camera Reprezentanţilor, rivalii democraţi au acum majoritatea. În ultima vreme, Trump s-a mai gândit… Ar renunţa la zidul de beton promis în campania electorală şi s-ar mulţumi şi cu o minunată bariera metalică, dar făcută din oţel american!

Continuându-şi prezicerile pentru 2019, cel ce îşi spune marele vrăjitor al Mexicului a tras semnalul de alarmă: vin uraganele! ”Vor fi uragane, mai multe anul acesta, prin iulie, august și septembrie. Anul acesta vor fi 9. Interesant e că vor lovi cel mai rău în Cuba și Miami”, a spus el.

De mai bine de 3 decenii, Vazquez descifrează, în cărţi de tarot şi horoscoape, ceea ce urmează să se întâmple în anul următor. Multe dintre predicţiile lui nu s-au adeverit nicicum… Dar asta n-are nicio importanţă pentru mexicani. Autointitulatul vrăjitor rămâne un personaj foarte popular, care primeşte multă atenţie din partea presei locale.

Sursa traducere: stirileprotv.ro