Michael Jackson, un nou album postum cu piese nedifuzate

Un nou album postum al cantaretului Michael Jackson, intitulat “Xscape”, care contine opt piese ale megastarului ce nu au fost niciodata lansate, va aparea pe piata pe 13 mai.

Albumul, lansat de casa Epic Records, include cantece originale inregistrate de Michael Jackson, care au fost reorchestrate de cativa producatori muzicali renumiti, precum Timbaland, Rodney Jerkins, Stargate, Jerome “Jroc” Harmon si John McClain, informeaza Mediafax, care citeaza theguardian.com.

Producatorul executiv al noului album este L.A. Reid, directorul si CEO-ul casei Epic Records. Potrivit presei americane, L.A. Reid a primit din partea familiei Jackson acces nelimitat la arhivele cu inregistrarile vocale din ultimele patru decenii de viata ale megastarului. L.A. Reid s-a asociat apoi cu cativa producatori de top pentru a acorda “un sunet contemporan” acestor cantece. Potrivit unor declaratii ale organizatorilor acestui proiect, combinarea pieselor inregistrate de Michael Jackson cu remixarea moderna aduce “un sunet proaspat, contemporan, care retine esenta si integritatea muzicii lui Michael Jackson”.

Editia Deluxe a albumului “Xscape” va include si o selectie de inregistrari originale ale megastarului. Atat editia standard, cat si editia Deluxe a acestui album vor fi disponibile in sistem de precomanda incepand din 1 aprilie pe iTunes si pe site-urile altor distribuitori muzicali consacrati.

Citeste si: Michael Jackson a murit din cauza unui sedativ puternic: Vezi cine face dezvaluirea

Epic Records, casa de discuri a regretatului “rege al muzicii pop”, a lansat mai multe piese ale cantaretului Michael Jackson dupa moartea acestuia in 2009. Alaturi de o reeditare aniversara a albumului “Bad”, albumul de remixuri “Immortal” si cateva compilatii postume continand piese inregistrate de megastar in perioada in care colabora cu casa Motown, cea mai notabila lansare postuma de pana acum a fost “This Is It”, un album care a continut sase cantece originale ale starului american, lansate in premiera pe acel material discografic.

Michael Jackson a murit la varsta de 50 de ani, pe 25 iunie 2009, in urma unei “intoxicatii grave” cu propofol, un anestezic puternic utilizat in spitale si in clinicile medicale, pe care starul il folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray, in perioada in care artistul american se afla la Los Angeles si efectua repetitii intense pentru ultimul sau turneu din cariera, intitulat “This Is It Tour”, care ar fi trebuit sa debuteze in iulie 2009 la sala O2 Arena din Londra.

Gasit vinovat de omucidere involuntara, Conrad Murray, medicul “regelui muzicii pop”, a fost condamnat in noiembrie 2011 si a fost incarcerat la Men’s Central Jail din Los Angeles. Medicul american, in varsta de 60 de ani, a fost eliberat la sfarsitul lunii octombrie 2013, dupa doar doi ani din cei patru ani de inchisoare la care a fost condamnat. Pedeapsa i-a fost redusa pentru “buna purtare”, iar eliberarea sa este justificata prin dorinta autoritatilor americane de a reduce numarul de detinuti din inchisorile californiene, care au devenit extrem de aglomerate.

Sursa foto: facebook.com