Michael Jordan și-a îndeplinit un vis din copilărie! Achiziția făcută de starul NBA

Michael Jordan și-a îndeplinit un vis din copilărie. Cel mai mare baschetbalist din istorie a anunţat, luni, că a devenit proprietarul unei echipe de Nascar. Totodată, Jordan a dezvăluit faptul că a semnat un contract cu pilotul de culoare Bubba Wallace.

“Când eram mic, în Carolina de Nord, părinţii mei ne duceam pe mine şi pe fraţii mei la curse şi mereu am fost fan Nascar. Este extraordinar pentru mine să am şansa de a avea echipa de Nascar alături de partenerul şi prietenul meu Denny Hamlin şi să-l am la volan pe Bubba Wallace”, a declarat Michael Jordan.

“Din punct de vedere istoric, Nascar a avut mereu probleme cu diversitatea şi au existat puţini proprietari de culoare. Momentul pare perfect deoarece Nascar evoluează şi se adaptează schimbării sociale. Pe lângă angajamentul recent şi donaţiile pe care le-am făcut în lupta contra rasismului sistematic, cred că aceasta este o şansă de a educa publicul şi de a oferi mai multe oportunităţi piloţilor de culoare în curse”, a mai spus Jordan.

Bubba Wallace, singurul pilot de culoare din Nascar, are 26 de ani şi a confirmat recent că nu va mai pilota pentru Richard Petty Motosports.

Sursa foto: ABC