Mihai Bendeac cerut în căsătorie în timpul emisiunii iUmor: Te-am convins să te faci bărbat de casă?

Mihai Bendeac a fost cerut în căsătorie în timpul emisiunii iUmor! O concurentă iUmor a venit la “iUmor” împinsă de gândul că astfel îl va putea cunoaște pe juratul de care s-a îndrăgostit. Tânăra sosită de la Viena a mărturisit că este îndrăgostită până peste cap de Mihai Bendeac, ba chiar se declară geloasă pe orice femeie se apropie de artist.

“M-am uitat la toate sezoanele. Au venit toate fetele pe scenă, le-a sărutat și m-am enervat foarte tare. Și m-am gândit să vin și eu, că acum sunt geloasă”, a mărturisit aceasta. Și ca să își crească șansele, tânăra a venit pregătită cu o surpriză: o poezie de dragoste prin care l-a cerut în căsătorie pe Bendeac:

Este la “iUmor” un prinț frumos, fermecător,
Pe el Mihai îl cheamă, toată lumea îl adoră
Este un actor faimos și e tare frumos
Uitându-mă la el, mi-am dat seama că prințul mi-a furat inima!
Cu el eu vreau să trăiesc și pe el să îl iubesc
Lui îi e frică de căsătorie, singur îi place să fie!
Dar eu lui prințul meu vreau să-i schimb viața mereu
Este un vagabont, dar eu am să-l fac să-și bage mințile în cap
Ia uite pe cine am în față! E chiar prințul meu din vis!
Ce e, Mihai, te-ai speriat când de tine am vorbit?
Nu te speria, iubite, eu am să am grijă să îți bag mințile în cap!
Când la duș tu te vei duce, voi veni și eu cu tine, ca să știu că ești tu bine
Eu îți promit, Mihai, că gândurile tale de a te uita la alta vor dispărea!
Deci ce spui, Mihai, te-am convins să te faci băiat de casă?

La capătul acestei prestații, Mihai Bendeac s-a arătat impresionat. “Mi se pare senzațional dacă spui că ai venit din Viena pentru mine…”, a spus juratul.

Sursa foto: captura video