Mihai Bobonete și Dragoș Bucur au dezvăluit de ce nu se suportau

Dragoș Bucur și Mihai Bobonete sunt, pentru prima oară, colegi de platou. Ambii sunt jurați la ediția cu numărul 13 a emisiunii concurs ”Românii au talent” difuzată de Pro Tv.

Cei doi se simpatizează în prezent deși, așa cum au recunoscut, nu se prea ”înghițeau” până în momentul în care carierele lor s-au încrucișat. Bucur și Bobonete au recunoscut acest lucru și au dat cărțile pe față în cadrul podcastului găzduit chiar de Mihai.

„Zici că ești ‘valutist’, mai ales cu treningul ăsta. Pot să-ți fac un compliment? E pe bune. Mă cam enervai înainte să te cunosc la ‘Românii au talent’. Pur și simplu, propria ta prezență mă enerva. Dai prea multă importanță felului în care te îmbraci, astfel că dai prea multă importanță felului de a te prezenta în public. Mi-a plăcut că ai spus, nu în fața camerelor, de 4-5 ori niște lucruri foarte direct, pe bune, pe care mulți oameni nu le-ar fi zis. Chestii care știai că vor deranja, dar tu ți-ai asumat. Am descoperit și o parte mai sensibilă a ta, care m-a surprins plăcut”, a declarat Dragoș Bucur.

„Te credeam foarte încrezut și că ai fumuri de actor care a filmat cu Colin Farrell. Mi se părea că ești fițos. Emisiunea ‘Visuri la cheie’ mi-a arătat undeva, pe alocuri, latura ta de tată, altfel de cum te percepeam eu. Iar la ‘Românii au talent’ am simțit, real, un sprijin în privirea ta când mai făceam o prostie. Am căpătat o dragoste frățească”, a spus, la rândul său, Mihai Bobonete.

Sursa foto: captură video