MIHAI GADEA are probleme. Realizatorului tv i se solicita DAUNE de 40.000 de euro

Laszlo Tokes cere in instanta daune morale de 40.000 de euro de la fostul sef al SIE Ioan Talpes, fostul ofiter de informatii Filip Teodorescu, realizatorul TV Mihai Gadea si Antenei 3, dupa ce acestia au afirmat intr-o emisiune ca ar fi tradator de tara si si agent al serviciilor secrete maghiare, informeaza Mediafax.

Vineri, intr-o conferinta de presa la Targu Mures, europarlamentarul Tokes Laszlo a declarat ca a decis sa actioneze in instanta Antena 3 si pe fostul sef al SIE, Ioan Talpes, pe fostul ofiter de informatii Filip Teodorescu si pe realizatorul Mihai Gadea, ca urmare a emisiunii “Sinteza zilei” difuzate in 15 septembrie, in care a fost etichetat drept “tradator de tara” si spion al Ungariei, considerand ca a fost victima unor “afirmatii neadevarate si denigratoare”.

CITESTE SI: MIHAI GADEA cere Senatului o hotarare prin care Curtea de Conturi sa stabileasca LEGALITATEA privatizarii ICA 

“«Ascutit-au limba lor ca a sarpelui; venin de aspida sub buzele lor» – regele David astfel isi caracteriza dusmanii perfizi (Psalmii 139,3). Domnul nostru Iisus ii numeste «pui de vipere» pe fariseii ipocriti (Matei 12,34). Aceste calificari din Sfanta Scriptura se muleaza perfect pe calomniatorii mei care m-au denigrat cu inversunare in emisiunea «Sinteza zilei» din 15 septembrie 2014 al canalului de televiziune Antena 3, proprietea fostului securist Dan Voiculescu Felix, numindu-ma «tradator de tara si spion al Ungariei», ba chiar amenintandu-ma indirect ca as putea avea soarta lui Mircea Raceanu, condamnat la moarte pentru tradare de regimul Ceausescu”, a sustinut Tokes.

CITESTE SI: LOVITURA dura pentru jurnalistii ANTENA 3, condusi de fostul pastor adventist Mihai GADEA 

La randul sau, avocatul Kincses Elod, a spus, in aceeasi conferinta de presa, ca a redactat deja actiunea impotriva fostului sef al SIE Ioan Talpes, fostului ofiter de informatii Filip Teodorescu, realizatorului Mihai Gadea si Antenei 3 si o va inregistra, vineri, la Judecatoria Sectorului 1 din Bucuresti, cerandu-le sa plateasca in solidar daune morale de 40.000 de euro.

Sursa foto: jurnalul.ro