Mihai Junea a murit! Cunoscutul jurnalist sportiv s-a stins din viață noaptea trecută

Doliu în lumea presei. Cunoscutul jurnalist sportiv Mihai Junea a murit în noaptea de duminică spre luni. A fost jurnalist sportiv la Radio Timișoara și realizator de emisiuni la TVR Timișoara.

Mihai Junea ar fi împlinit luna viitoare 62 de ani. Născut la 3 mai 1956, la Deva, Mihai Junea a absolvit Institutul Politehnica „Traian Vuia” din Timișoara, promoția 1981. Cariera lui Mihai Junea la Radio Timișoara a început în anul 1978, în calitate de colaborator pentru rubricile de sport ale Secției Actualități, având deja o activitate susținută de redactor al “Forumului studențesc”.

A revenit la Radio Timișoara pe 22 decembrie 1989, iar în luna martie a anului următor a fost angajat ca redactor. În perioada 1996 – 1998, Mihai Junea a lucrat ca realizator de emisiuni la TVR Timișoara, pentru ca apoi să revină la marea sa dragoste, Radio Timișoara. Mihai Junea a relatat de la evenimente sportive de interes major precum campionate europene și mondiale de gimnastică, campionate mondiale de fotbal sau chiar de la Jocurile Olimpice.

Sursa foto: realitatea