Mihai Voicu, PNL: Relu Fenechiu beneficiaza de prezumtia de nevinovatie

Purtatorul de cuvant al PNL, Mihai Voicu, a declarat vineri, dupa decizia magistratilor ICCJ prin care il condamna pe Relu Fenechiu la 5 ani de inchisoare cu executare, ca fostul ministru al Transporturilor beneficiaza in continuare de prezumtia de nevinovatie, pana la pronuntarea unui verdict definitiv.

“Sigur ca e vorba de o decizie in prima instanta, decizia nu este definitiva, colegul nostru beneficiaza in continuare de prezumtia de nevinovatie, pana la pronuntarea unui verdict definitiv. Sunt desigur dezamagit ca sa spun atat in plan personal cat si in plan politic. Domnul Fenechiu, in opinia mea, pe langa o relatie de colegialitate, cred ca a fost si un ministru foarte bun, cu realizari de necontestat si precizez inca o data ca am incredere ca va reusi sa obtina o sentinta favorabila la recurs. (…) Prin intreaga sa activitate la conducerea Ministerului Transporturilor, Relu Fenechiu a dat dovada de profesionalism si eficienta(…) Ne exprimam regretul ca Relu Fenechiu nu mai poate continua proiectele demarate in calitate de ministru al Transporturilor”, se arata intr-un comunicat de presa al PNL.

Reamintim ca ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost condamnat, vineri, de magistratii ICJJ, la 5 ani de inchisoare cu executare in dosarul “Transformatorul” si la 3 ani de interzicere a drepturilor civile pentru complicitatea de abuz in serviciu in forma calificata. Altfel spus, Relu Fenechiu nu va mai putea ocupa o functie publica timp de 3 ani. Decizia luata in unanimitate nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs.