Miliardarul Porosenko si-a anuntat candidatura la prezidentialele din Ucraina

Miliardarul ucrainean Petro Porosenko si-a anuntat candidatura la alegerile prezidentiale programate pe 25 mai.

Petro Porosenko, un miliardarul si om politic ucrainean pro-european, considerat favorit in sondajele de opinie pentru alegerile prezidentiale din 25 mai, si-a anuntat oficial candidatura pentru functia de presedinte. “Am decis, voi candida pentru functia de presedinte al Ucrainei”, a declarat Porosenko. Fost ministru de externe al Ucrainei, Porosenko, in varsta de 48 de ani, a promis crearea “unei noi armate, moderne si eficiente, care sa apere suveranitatea si integritatea statului”, reiterand ideea ca Ucraina nu va ceda nicio parte din pamantul sau altor state.

Citeste si: Ucraina este pregatita sa se aseze la masa negocierilor cu Federatia Rusa 

Un sondaj de opinie publicat miercuri la Kiev arata ca oligarhul ucrainean este bine plasat pentru a castiga alegerile prezidentiale din 25 mai, devansandu-l pe fostul boxer Vitali Kliciko. Porosenko ar strange 24,9% din sufragii, Kliciko, lider al partidului Udar (Lovitura) — 8,9%, iar Iulia Timosenko, fost premier si lider al partidului Batkivscina (Patria) — 8,2%.