Minerii si energeticienii din Hunedoara intra in GREVA DE AVERTISMENT

Minerii si energeticienii de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH), membri ai Sindicatului “Muntele”, se pregatesc de o GREVA DE AVERTISMENT de doua ore, dupa ce peste 60 la suta dintre ei au fost acord cu initierea unor actiuni de protest, nemultumiti de modul in care se desfasoara negocierile pentru noul Contract colectiv de munca.

“In urma consultarii efectuate in randul membrilor nostri de sindicat, peste 2.000 de oameni, adica mai mult de 60 la suta, si-au exprimat acordul pentru declansarea unei GREVE DE AVERTISMENT in cadrul CEH. Suntem nemultumiti de modul in care se deruleaza negocierile pentru noul Contract colectiv de munca, care ar trebui sa aiba prevederi armonizate la nivelul intregului Complex Energetic”, a declarat luni, presedintele Sindicatului “Muntele”, Petre Nica, potrivit romaniatv.net, care citeaza Agerpres.

Citeste si: GREVA FOAMEI la AMURCO BACAU

Acesta a explicat ca energeticienii de la termocentrala Mintia lucreaza acum in baza unui acord incheiat la vechiul Contract colectiv de munca, din cauza ca respectivul document a expirat. In cazul minerilor de la exploatarile Lonea, Lupeni, Livezeni si Vulcan, actualul Contract colectiv de munca mai este valabil pana pe 10 iunie.

“Cred ca la actiunile de protest pe care intentionam sa le declansam se vor alia toti minerii si energeticienii din cadrul CEH, chiar daca nu sunt membri ai Sindicatului “Muntele”, deoarece problemele pe care le semnalam noi ii afecteaza pe toti”, a aratat Nica.

Calendarul actiunilor de protest va fi stabilit de membrii Biroului Executiv al Sindicatului “Muntele”.

Citeste si: OLTCHIM: 11 protestatari au intrat in GREVA FOAMEI!

Sindicatul “Muntele” reuneste peste 3.200 de membri de la exploatarile de huila Lonea, Livezeni, Lupeni si Vulcan si energeticieni de la termocentralele Mintia si Paroseni, entitati economice incluse in Complexul Energetic Hunedoara. Sindicatul este reprezentativ la nivelul CEH.

Sursa foto: hunedoaralibera.ro