Ministerul Culturii, acuzat de sindicatul RADEF de grava situatie actuala a angajatilor si a patrimoniului regiei

CNS Cartel ALFA si Sindicatul Liber RomaniaFilm au trimis o scrisoare deschisa in care acuza Ministerul Culturii de grava situatie actuala a RomaniaFilm (RADEF).

Potrivit Mediafax, sindicalistii cer plata la zi a salariilor, a datoriilor catre bugetele de stat si a asigurarilor sociale si garantarea de Ministerul Culturii si Consiliul de Administratie a locurilor de munca existente la RADEF Romaniafilm.

Scrisoarea deschisa a fost adresata Administratiei Prezidentiale a Romaniei, Guvernului, Senatului, Camerei Deputatilor, Ministerului Culturii, Centrului National al Cinematografiei si mai multor organizatii non-guvernamentale care au ca principal obiect de activitate sprijinirea filmului romanesc.

CITESTE SI: CINEMATOGRAFELE FAVORIT si GIULESTI revin in PATRIMONIUL SECTORULUI 6

“Consideram ca intreaga raspundere a situatiei actuale a RADEF RomaniaFilm este a conducerii Ministerului Culturii si a membrilor Consiliului de Administratie al RADEF RomaniaFilm. Daca, pana in luna mai 2015, situatia salariatilor regiei era precara din cauza lipsei membrilor Consiliului de Administratie legal constituit, acum situatia s-a inrautatit tocmai prin numirea interimara de catre Ministerul Culturii a actualilor membri in CA, care nu au alt interes decat acela de a-si incasa retributia lunara majorata si de a respecta indicatiile «de la centru», in vederea deservirii unei clientele politice”, se arata in scrisoarea deschisa.

Sindicalistii mai menționeaza in scrisoare deschisa, problema predarii, fara respectarea prevederilor Legii 303/2008, a cinematografelor Gloria, Favorit si Giulesti din Bucuresti catre administratia locala, urmand Patria si Scala din Capitala, care – din cauza datoriilor catre furnizori – nu mai dispun de utilitati, precum si alte 10 sali de cinema din tara.

CITESTE SI: Cinematograful “GLORIA” a intrat in administrarea PRIMARIA SECTORULUI 3

RomaniaFilm (RADEF) este o regie autonoma in subordinea Ministerului Culturii, nesubventionata de la bugetul de stat si care are ca principal obiect de activitate proiectia de filme cinematografice. A fost infiintata ca regie autonoma pe 1 august 1991, prin H.G. 530/1991. Imobilele si salile propriu-zise aflate in administrare constituie obiect al proprietatii private de stat, se arata pe site-ul institutiei.

Sursa foto sursazilei