Ministerul Finantelor propune modificarea pragului de venit din OU privind restructurarea creditelor la 3.000 lei

Ministerul Finantelor propune modificarea, prin lege, a ordonantei de urgenta privind restructurarea creditelor lansata in iunie 2014, denumita atunci “Electorata”, prin marirea plafonului pentru venituri de la 2.200 lei brut la 3.000 lei brut, numarul potentialilor beneficiari crescand cu 200.000.

“Proiectul de lege prevede extinderea sferei de cuprindere in schema programului, prin cresterea venitului brut cu care debitorii se incadreaza, de la 2.200 lei brut la 3.000 lei brut, astfel ca vor putea beneficia de schema de restructurare 1,05 milioane persoane, cu 200.000 persoane mai mult”, a declarat miercuri ministrul Finantelor, Darius Valcov, la dezbaterea din cadrul Comisiei Buget-Finante de la Camera Deputatilor pe tema creditelor in franci elvetieni.

CITESTE SI: RAIFFEISEN BANK REDUCE DOBANDA PENTRU CLIENTII CU CREDITE IN FRANCI ELVETIENI 

Totodata, va creste deducerea speciala pentru credit de la 900 la 1.500 lei lunar, echivalent cu maxim 240 lei reducere lunara a impozitului pe venit. Acordarea deducerii speciale (a creditului fiscal) se va aplica din luna imediat urmatoare rescadentarii creditului, comparativ cu o decalare de 2 ani in varianta anterioara. Impactul bugetar pentru aceasta masura a fost estimat la 0,1-0,15% din PIB.

La dezbaterea din cadrul Comisiei Buget-Finante mai participa, din partea conducerii BNR, directorul Supreavegherii, Nicolae Cinteza, si directorul pe Stabilitate Financiara, Ion Dragulin. Printre participanti se mai numara presedintele Patronatelor Bancare si al Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, seful ANPC, Marius Dunca, presedintele Asociatiei Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare, Alin Iacob, precum si unul dintre membrii fondatori ai asociatiei Parakletos, condusa de avocatul Gheorghe Piperea.

CITESTE SI: Legea insolventei persoanelor fizice si alte masuri privind criza creditelor in franci, dicutate de FMI cu autoritatile romane 

Guvernul a aprobat in vara anului trecut o ordonanta de urgenta pentru restructurarea creditelor care acorda persoanelor fizice o reducere fiscala daca acestea beneficiaza de scaderea dobanzii de catre banca cu pana la 35% pentru o perioada de doi ani. Ordonanta s-a dovedit insa neatractiva atat pentru banci, cat si pentru clienti, astfel ca, potrivit unor surse din sistemul bancar, pana la inceputul acestui an nu au fost inregistrate restructurari de credite pe baza actului normativ.

Sursa foto: economica.net