Ministerul Sanatatii vrea sa infiinteze cinci centre regionale de BOLI GENETICE

Ministerul Sanatatii va infiinta cinci centre regionale de BOLI GENETICE, la Bucuresti, Cluj, Timisoara, Iasi si Oradea, avand ca scop scaderea frecventei si implicit reducerea mortalitatii infantile cauzate de aceste maladii, arata un proiect supus dezbaterii publice pe site-ul institutiei.

Proiectul de ordin al ministrului Sanatatii prevede infiintarea unei retele de genetica medicala.

Astfel, Centrul Regional Bucuresti va fi organizat in structura Institutului pentru Ocrotirea Mamei si Copilului “Alfred Russescu” din Capitala si va avea arondate judetele: Arges, Buzau, Calarasi, Giurgiu, Dambovita, Ilfov, Ialomita, Prahova, Teleorman, Tulcea, Constanta, Valcea si Olt.

Centrul Regional Cluj va fi organizat in structura Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii “Cluj-Napoca”, avand arondate judetele: Cluj, Bistrita – Nasaud, Sibiu, Mures, Covasna, Harghita, Brasov.

Centrul Regional Timis, ce va face parte din structura Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii “Louis Turcanu” Timisoara, va deservi judetele: Timis, Arad, Caras-Severin, Hunedoara, Mehedinti, Gorj si Dolj.

Centrul Regional Iasi, infiintat in Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii “Sf.Maria” Iasi, va avea arundate judetele: Iasi, Bacau, Botosani, Neamt, Suceava, Vaslui, Vrancea, Galati si Braila.

Citeste si: GOOGLE strange informatii despre CORPUL UMAN pentru detectarea precoce a BOLILOR

Totodata, Centrul Regional Bihor va fi organizat in structura Spitalului Clinic Municipal “Gavril Curteanu” Oradea pentru a judetele Bihor, Alba, Maramures, Satu Mare si Salaj.

In referatul de aprobare al ordinului, se precizeaza ca se cunosc peste 11.000 de BOLI determinate sau conditionate GENETIC, iar prevalenta lor este, in medie, de 5-8 la suta din numarul total de nou-nascuti, adica 1 din 20 nou-nascuti vor avea pana la varsta de 25 ani, manifestarea clinica a unei BOLI GENETICE si, probabil, 1 din 3 – 4 indivizi in tot cursul vietii.

Estimativ, in Romania, se nasc in fiecare an 7.500 – 8.000 de copii cu BOLI GENETICE si alti circa 10.000 – 11.000 vor manifesta o boala determinata sau conditionata genetic pana la varsta de 25 ani.

Situatia actuala a geneticii medicale in Romania este departe de serviciile si exigentele existente in tarile UE ca si in unele tari invecinate, iar serviciile existente nu asigura necesarul si nici calitatea unei asistente medicale adecvate in acest domeniu.

Medicii specialisti si primari de genetica medicala din Romania, urmare a recunoasterii acestei specialitati incepand cu anul 1997, si cei care sunt in curs de pregatire nu au structuri organizatorice specializate in care sa-si desfasoare activitatea, se mai spune in referat, potrivit Mediafax.

Exista in prezent un numar de 22 medici primari, 39 medici specialisti si 32 medici rezidenti de genetica medicala.

Citeste si: Acesta este VIRUSUL care poate aduce SFARSITUL LUMII

Totodata, exista unele unitati regionale specializate pe activitatea de genetica in cadrul unor spitale de pediatrie, dar aceste unitati nu au un statut administrativ clar si cu atat mai putin o finantare corespunzatoare, si cateva laboratoare de citogenetica (Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Timisoara, Oradea, Targu-Mures, Craiova), infiintate si organizate prin resurse minime, cel mai adesea cu fonduri din invatamant sau cercetare.

Sursa foto: gandul.info