Ministerul Transporturilor: Tarom trebuie sa intre in parametri normali de functionare

Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) a companiei Tarom a decis, luni, sa revoace din functie toti membrii Consiliului de Administratie (CA), acestia fiind destituiti si inlocuiti, au declarat surse in exclusivitate pentru Mondo News, informatia fiind anuntata ulterior de Biroul de Presa din cadrul Ministerului Transporturilor, intr-o conferinta de presa.

Noul CA al Tarom urmeaza a se intruni pentru a-si alege seful intr-o sedinta ulterioara.

Totodata, Christian Heinzmann va ramane in functia de director general al Tarom, iar noul Consiliu de Administratie (CA) al companiei aeriene va trebui sa analizeze activitatea acestuia si gradul de indeplinire al mandatului sau, au declarat aceleasi surse in exclusivitate pentru Mondo News. 

Ministerul Transporturilor a anuntat, in conferinta de presa, ca “nu are o pozitie nici pro nici contra” in ceea ce-l priveste pe Heinzmann si a aratat ca asupra acestui aspect se va pronunta dupa evaluare. “Obiectivul Ministerului Transporturilor este ca Tarom sa intre in parametri normali de functionare”, a aratat ministerul, prin vocea purtatorului de cuvant al institutiei.

Inainte de sedinta AGA de azi, in presa au circulat zvonuri cum ca managerul privat a parasit deja compania, desi mandatul sau se incheie oficial pe 19 noiembrie.

Zvonurile raspandite in presa referitoare la plecarea lui Heinzmann vin dupa ce TAROM – in plin scandal privind prelungirea mandatului CEO-ului belgian Christian Heiznmann – a decis sa lanseze public o noua procedura de selectie pentru o noua echipa de management.

Mandatul lui Christian Heinzmann la conducerea Tarom se va incheia pe 19 noiembrie, iar Consiliul de Administratie condus de Dan Pascariu intarzie sa ia o decizie privind prelungirea acestui mandat, un lucru cerut de catre Ministerul Transporturilor, actionarul majoritar Tarom (97%).

Foto: Romania Libera