Ministrii de finante din zona euro au ajuns la un acord de prelungire a ajutorului financiar pentru GRECIA

Ministrii de finante din zona euro (Eurogroup), reuniti vineri la Bruxelles pentru a discuta oficial ultima solicitare a Greciei, ar fi cazut de acord cu privire la prelungirea ajutorului financiar, transmite hotnews.ro, care citeaza surse europene preluate de agentiile de presa internationale.

Discutiile de vineri seara au inceput in jurul orei 17.00 (ora Romaniei), reprezentand a treia runda de negocieri privind situatia din Grecia.

“Avem un acord”, au aratat sursele citate. Comisarul european pentru moneda euro, Valdis Dombrovskis, a confirmat acordul pe contul sau Twitter, explicand ca Grecia va trebui sa prezinte “o lista de reforme”.

De mentionat ca fostele republici comuniste care au devenit intre timp membre ale zonei euro nu dau dovada de prea multa simpatie fata de Grecia, afirmand chiar ca eurozona ar supravietui foarte bine in fata “Grexit”-ului, scrie AFP.

Te-ar putea interesa si: Germania respinge solicitarea Greciei pentru o extindere a programului de asistenta

Intr-un interviu acordat Financial Times, premierul Slovaciei Robert Fico a exclus orice ajutor suplimentar din partea tarii sale pentru Grecia, afirmand ca priveste cu “calm” o eventuala iesire a acestei tari din zona euro.

“Nimeni din Europa nu vrea sa dea bani Greciei”, a afirmat seful guvernului slovac de stanga, adaugand ca i-ar fi “imposibil sa explice opiniei publice ca ‘saraca’ Slovacie trebuie sa subventioneze Grecia”. “Sa explici oamenilor ca trebuie sa dam bani grecilor, cu salariile si pensiile lor? Imposibil. Imposibil”, a subliniat el.

Slovacia, tara cu 5,4 milioane de locuitori si membra a zonei euro din 2009, amenintase deja in iunie 2012 ca va cere iesirea Greciei din Zona euro in cazul in care Atena nu aplica un plan de austeritate in schimbul ajutorului international care a salvat tara de faliment. 

Citeste si: GRECIA: ALEXIS TSIPRAS SUSTINE CA PARLAMENTUL VA ADOPTA MASURI SOCIALE SI IL ACUZA PE MINISTRUL GERMAN DE FINANTE CA S-A ADRESAT GRECILOR DE MANIERA UMILITOARE