Ministrul de Interne Carmen Dan a demisionat din Guvern! Reacție dură a premierului Dăncilă

Carmen Dan și-a dat demisia, luni, din funcția de ministru de Interne. Anunțul a fost făcut chiar de Carmen Dan, înaintea ședinței Comitetului Executiv al PSD în care se discută despre remaniere. 

„Nu sunt emoționată decât în măsura în care am investit în acest minister. Mi-am depus mandatul. Plec cu fruntea sus (…) Nu am ce să-mi reproșez”, a declarat Carmen Dan. Ea a comentat că nemulțumirile în ceea ce o privește sunt politice, nu de performanță, invocând „presiunea străzii”. 

„Înțeleg că nu intră în discuție niciun criteriu de neperformanță. E o decizie politică, iar eu respect deciziile. Am avut o discuție și referitoare la presiunea străzii. Nu ne-am deranjat până acum, acum deranjează”, a comentat ministrul. 

Citește și: VIORICA DĂNCILĂ ESTE NEMILOASĂ! OPT MINIȘTRI AR PUTEA FI REMANIAȚI! CINE SE AFLĂ PE LISTA NEAGRĂ A PREMIERULUI

Carmen Dan era unul dintre miniștrii pe care Viorica Dăncilă îi voia remaniați. În locul său este pregătit senatorul Nicolae Moga. De altfel, Dan i-a urat succes acestuia.  Premierul Viorica Dăncilă s-a declarat surprinsă de reproșurile lui Carmen Dan cum că partidul ar fi cedat presiunilor președintelui Iohannis. 

„Doamna Carmen Dan cred că e dezinformată dacă a făcut această informație. PSD nu a cedat niciodată presiunilor președintelui. Eu cred că unii membri ai partidului nostru nu au învățat nimic”, a spus Viorica Dăncilă.

Sursa foto: adevarul