Ministrul Educatiei: Urmeaza sa decidem daca din 2015 includem grupa mare in invatamantul obligatoriu

LEGEA EDUCATIEI

Remus Pricopie, ministrul Educatiei, a anuntat ca institutia pe care o conduce analizeaza atent posibilitatea introducerii in cadrul invatamantului obligatoriu grupa mare.  “Grupa mare ramane la gradinita. Este vorba doar despre obligativitatea de a merge la gradinita. Trebuie asumat din 2014. Daca se ia aceasta decizie, mergem pe 12 ani de invatamant obligatoriu. Aceasta prevedere ar intra in vigoare din septembrie 2015”, a declarat Pricopie pentru Mediafax.

Remus Pricopie a precizat ca in prezent sunt cuprinsi in grupa mare de gradinita 98-99% dintre copiii cu varsta intre 5 si 6 ani. “Exact pentru acest 1-2% dintre copiii care nu merg la gradinita vrem sa introducem invatamantul obligatoriu de la cinci ani. Acest lucru va duce la cresterea duratei invatamantului obligatoriu la 12 ani”, a declarat Pricopie. Potrivit acestuia, la nivel european sunt tari unde invatamantul obligatoriu incepe si de la trei ani. “Sigur, nu foarte multe, dar sunt”, a adaugat Remus Pricopie pentru Mediafax.

“Aceasta masura nu a fost cuprinsa in ordonanta de urgenta din decembrie, pentru ca nu a fost discutata suficient. Ceea ce este foarte important este aceea ca pentru a introduce grupa mare in invatamantul obligatoriu nu este necesara o noua infrastructura, ci masura ar fi introdusa mult mai simplu. Grupa mare ramane la gradinita. Este vorba doar despre obligativitatea de a merge la gradinita. Trebuie asumat din 2014. Daca se ia aceasta decizie, mergem pe 12 ani de invatamant obligatoriu. Aceasta prevedere ar intra in vigoare din septembrie 2015”, a explicat ministrul Educatiei Nationale.

In urma implementarii acestei decizii, invatamantul obligatoriu va incepe la cinci ani si se va incheia dupa finalizarea clasei a X-a. “Vom avea astfel, 12 ani obligatorii, ceea ce pentru Romania ar insemna un salt extraordinar. Discutiile privind cresterea numarului de ani de studii obligatorii au inceput inca din anii ’80. Asa s-a ajuns la zece ani obligatorii, desi se dorea sa se ajunga la 12 ani. Ar fi fost foarte bine daca s-ar fi facut in anii ’80 sau macar in prima parte a anilor ’90. Nu s-a intamplat. Incercam acum, dupa 24-25 de ani, sa rezolvam acest obiectiv. Impactul asupra dezvoltarii copilului si calitatii educatiei va fi foarte mare, pentru ca un copil care este deja intr-un sistem formal de educatie de la cinci ani are rezultate mult mai bune decat unul care nu participa la sistemul de educatie formala”, a sustinut ministrul.

Remus Pricopie a precizat ca intr-un orizont de patru-cinci ani dupa implementarea acestei decizii, probabil ca varsta de la care incepe invatamantul obligatoriu ar trebui din nou coborata, spre 4 ani. “Probabil, peste patru-cinci ani, ar trebui sa mergem mai departe si sa coboram varsta catre patru ani. Dar acum nu are rost sa detaliem acest subiect. Insist, insa, sa fac o precizare. Nu este vorba despre experimente, ci de reglaje pe care orice sistem viu, iar sistemul de invatamant este un sistem viu, trebuie sa le suporte, pentru ca altfel nu tine pasul cu tendintele de la nivel international”, este de parere ministrul Educatiei.

La finalul lunii decembrie 2013, Guvernul a decis, prin ordonanta de urgenta, sa creasca durata invatamantului obligatoriu de la 10 la 11 ani (asadar sunt obligatorii clasa pregatitoare, clasele I-VIII si IX-X) si sa elimine prevederea Legii Educatiei Nationale potrivit careia clasa a IX-a trebuia sa treaca in invatamantul gimnazial si liceul sa se reduca la o durata de 3 ani.

Ministrul Educatiei a lansat posibilitatea variantei grupa mare de la gradinita – obligatorie inca din luna mai 2013, cand a declarat: “Intr-un an, maxim doi – maxim doi, ar trebui sa ne ducem in Parlament si sa spunem: este obligatoriu sa fii la gradinita la 5 ani si sa participi la grupa mare, dupa care sa intri in clasa pregatitoare”.

Sursa foto: realitatea.net